Miile de pagini adunate silenţios în dosare ce au fost lăsate, cu emoţie, pe mâinile specialiştilor, clipe întregi de aşteptare, şi, evident, un film al realizărilor de-o viaţă revăzut odată cu aşternerea pe hârtie a celor mai importante secvenţe. Toate au contribuit la freamătul care a cuprins şcoala giurgiuveană în ultima perioadă. Au trecut 5 luni de când tinerele speranţe giurgiuvene au fost scoase la rampă şi premiate în cadrul unei Gale organizate de Consiliul Judeţean. A venit, iată, şi rândul celor care i-au pregătit pe cei mai buni dintre cei mai buni copii ai noştri să îşi audă numele rostite pe un ton inegalabil, în cadrul unui eveniment unic la nivel local şi nu numai. 105 dascăli giurgiuveni, educatori, învăţători, profesori şi antrenori, vor fi răsplătiţi pentru activitatea lor de excepţie, pentru munca lor- oglindită de altfel în rezultatele celor care au dat un sens destinului lor. Consiliul Judeţean Giurgiu va organiza sâmbătă, începând cu ora 10.00, la sala mare a Teatrului „Tudor Vianu”, Gala Excelenţei în Educaţie.
O gală a „maeştrilor”
Pe 16 iunie 2011, urcau pe scena Teatrului „Tudor Vianu”, pentru a primi diplome şi, ulterior, pentru a-şi ridica premiile în bani, peste 400 de copii şi tineri, elevi din mai multe comune şi din municipiu, laureaţi ai unor concursuri naţionale în diverse domenii. Au fost răsplătiţi pentru performanţele lor, la Gala Speranţelor Giurgiuvene, cei mai buni tineri la teatru, pictură, dans, muzică, informatică, sport, arte marţiale, matematică, ecologie, literatură şi chiar jurnalism. Încă de atunci, preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu, spunea că intenţiona să organizeze şi o gală a cadrelor didactice, tocmai pentru a-i răsplăti pe toţi cei implicaţi în obţinerea unor succese răsunătoare, la nivel naţional.
În septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, Dumitru Beianu făcea anunţul oficial: cei mai buni 100 de dascăli giurgiuveni vor fi premiaţi pentru activitatea lor. Cadrele didactice au avut la dispoziţie o lună pentru a întocmi un dosar care să cuprindă „file” doveditoare ale performanţelor domniilor lor, fiind întocmit de specialiştii Consiliului Judeţean un regulament şi fiind stabilite criteriile de participare.
Într-o recentă emisiune, la Valahia TV, membru al Comisiei de Cultură din cadrul CJ Giurgiu, Mircea Saulig, a vorbit despre criteriile menţionate, specificând faptul că fişa de evaluare a dascălilor a cuprins cinci capitole. „Unul dintre capitole conţinea distincţii diverse şi gradul didactic, un al doilea se referea la publicaţiile profesorului respectiv, articole în presă sau cărţi. Cel de-al treilea capitol se referea la verificarea activităţii dascălilor din punct de vedere al participării elevilor dumnealor şi chiar a lor personal la olimpiade şi alte concursuri locale, judeţene, naţionale”. Firesc, rezultatele obţinute acolo au făcut ca punctajele să difere, a mai spus Mircea Saulig, precizând că un al patrulea capitol se referea la activităţile extracurriculare, iar cel de-al cincelea a avut în vedere participarea profesorilor la diferite proiecte locale, judeţene ori naţionale.
„Beţe-n roate? Mergem mai departe!”
127 de educatori, învăţători, profesori şi antrenori s-au înscris pentru a participa la eveniment, depunându-şi dosarele la Comisia de Cultură a CJ Giurgiu. Începutul, însă, nu a fost aşa de promităţor. La primul termen limită anunţat de conducerea de la judeţ, puţin peste 20 de dascăli îndrăzniseră să lase la o parte orice formă de modestie, sau, din păcate, orice tip de presiune vehiculată că s-ar fi făcut asupra lor, şi şi-au anunţat intenţia de a se lăsa răsplătiţi. Conducerea Consiliului Judeţean anunţa, spre sfârşitul lunii septembrie, că a primit semnale conform cărora cei din fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean ar fi încercat să boicoteze organizarea Galei Excelenţei în Educaţie. În ce mod, prin ce mijloace, ce tip de cuvinte cheie ar fi fost folosite, şi ce motive ar fi avut, probabil că nu se va afla prea curând. Cert este că preşedintele Dumitru Beianu i-a cerut public, la un moment dat, şefului IŞJ, Alexandru Burgui, să accepte invitaţia de a înmâna dumnealui personal diplomele laureaţilor. Asta pentru a fi eliminate orice fel de speculaţii (politice) şi pentru a permite existenţa unui eveniment menit să ridice moralul celor care, indiferent de condiţiile socio-economice, îşi fac meseria cu pasiune şi conştiinciozitate.
105 dascăli, aplaudaţi la scenă deschisă
Aşadar, mii de pagini din cele 127 de dosare au trecut prin filtrul oamenilor de cultură din comisia de specialitate a Consiliului Judeţean. „A fost greu, mai mult din punct de vedere al dorinţei noastre de a fi corecţi, de a evalua foarte bine, în funcţie de criteriile avute, destul de laborioase, pentru a nu scăpa sau a nu defavoriza pe cineva”, a mai spus Mircea Saulig. Din cei 127 de candidaţi, vor urca pe scena Teatrului „Tudor Vianu”, sâmbătă, 3 decembrie, la ora 10.00, 105 dascăli cu rezultate de excepţie.
Tot la Valahia TV, a vorbit recent despre evenimentul de la sfârşitul acestei săptămâni şi preşedintele Comisiei de Cultură a CJ Giurgiu, consilierul Ion Gaghii. „Orientarea de a premia aceste personalităţi este de-a dreptul extraordinară şi merită să fie aplaudată. Astfel de acţiuni, precum aceasta ce va fi organizată de Consiliul Judeţean, vin cu argumente imbatabile să demonstreze că afirmaţia şcoala românească scoate tâmpiţi(afirmaţia aparţine preşedintelui Traian Băsescu, n.r.) nu are niciun fel de acoperire în realitate. Şcoala românească are valori şi a avut dintotdeauna şi, chiar şi în momente foarte grele, pe aceste valori trebuie să le scoatem la suprafaţă, trebuie să le promovăm şi, mai ales, trebuie să creăm o politică unitară, să ştim unde vrem să ajungem cu aceste valori”, a spus Gaghii.
Astfel, pentru a-i recompensa aşa cum se cuvine pe cei care nu doar îi formează pe copiii noştri, ci îi şi duc spre performanţă şi muncesc alături de ei pentru a-i menţine acolo, pentru a-i aplauda la scenă deschisă pe cei mai buni educatori, învăţători, profesori şi antrenori din judeţ, giurgiuvenii sunt invitaţi să ia parte la evenimentul Consiliului Judeţean.
După festivitatea dedicată dascălilor cu merite deosebite, sâmbătă, de la ora 11.30, tot în sala mare a Teatrului „Tudor Vianu”, orchestra simfonică „Valahia” Giurgiu va oferi celor prezenţi un spectacol extraordinar.