În urmă cu nişte ani, copiii ce locuiau în zona 23 August se bucurau de un teren pe care puteau să mai bată mingea, seara, fără a fi în pericol să fie loviţi de maşini. Acum, totul este doar o amintire, pentru că, deşi vorbim de o zonă apropiată de centrul oraşului, nimeni nu vede nimic, iar terenul cu pricina este în paragină.
Bălării crescute peste tot, prin crăpăturile asfaltului care, odinioară, era perfect pentru orele de sport, dar şi pentru câte o miuţă încinsă de copiii din zonă, protejaţi acolo de trafic. Garduri şi porţi ruginite, uitate de vreme, două sârme – şi ele la fel de ruginite – ce încuie poarta de acces. Asta a mai rămas din ceea ce era odată terenul de sport al Şcolii numărul 1, Sfântul Gheorghe.
Un teren care, dacă nu ar fi strada de lângă, ar părea un loc aruncat undeva, la capătul lumii, unde n-a mai călcat nimeni de zeci de ani. Şi, poate, dacă în zonă ar fi existat vreun alt loc de joacă ori vreun alt teren pe care copiii să mai poată bate mingea câteodată, n-ar fi o problemă atât de mare, însă, în condiţiile în care în acel cartier nu există aşa ceva, este de neînţeles atitudinea autorităţilor care, cu o investiţie minimă şi cu câţiva muncitori de la spaţii verzi, ar putea rapid să redea acestui teren destinaţia pentru care a fost construit, iniţital. Trebuie doar puţin interes şi, evident, trebuie ca cineva să şi vadă ce se întâmplă aici.