(ARTICOL PRELUAT DIN ADEVARUL.RO)
Pe măsură ce comunicaţiile şi ştiinţa lor avansează, adevărul devine tot mai greu de ales şi înţeles. Va rămâne cu capul spart.
S-o spun de la bun început: nu am habar dacă dl Klaus Iohannis e un om bun sau un om rău, un primar destoinic sau un profitor, dacă şi-a luat legal sau ilegal casele şi nici nu vreau să ştiu dacă şi ce face domnia sa în dormitor. Sibienii pot depune mărturie. Justiţia s-a pronunţat. Iar în ceea ce priveşte viaţa sexuală, i-aş invita pe cei dornici de amănunte picante să-şi dea hainele jos, ca să-i putem admira în splendoarea lor. Cu alte cuvinte, spun că domnia sa nu mi-e nici simpatic, nici antipatic. Şi aşa ar trebui să ni se înfăţişeze toţi oamenii politici, pentru că treaba lor nu e să ne vrăjească, ci să dea posibilitatea să trăim şi să construim o lume niţel mai bună.
Am râs din toată inima la gafa cu „politrucul“ şi, într-un fel, l-am căinat că nu ştie ce e aia. Neamţul poate părea cam aerian, în general, sau că nu prea ştie cu ce se mănâncă politica, doar dacă facem abstracţie de felul cum a preluat şefia unui partid în doi timpi şi trei mişcări. Asta îmi spune ceva despre acest domn, cum că nu-i aşa de aerian precum pare.
Dar, o să vă miraţi, nu despre acest candidat (care provoacă frisoane în taberele combatanţilor) o să vorbim azi. Ci despre duşmanii săi, oameni iuţi la mânie şi dgrabă vărsători de sânge. Pe ei îi leagă o dulce… să-i zicem coabitare. În urmă cu o săptămână, dna Alina Mungiu-Pippidi a făcut analiza armelor mediatice aruncate în joc. Fără să se complice, a descoperit că manipularea surselor, falsificarea şi preluarea lor brută a sunt metode simple prin care creezi un ciot de „(ne)adevăr“. Apoi o vinzi simplu la piaţă, că nu mai există nimeni să ceară un strop de deontologie.
Mass-media implicate în acest proces sunt îmbibate politic şi propagandistic din plin. Cine vrea să se informeze va trebui să citească printre rânduri. Tabăra Ponta îl acuză că e omul lui Băsescu, iar multe site-uri au deja reclame animate cu dl Iohannis mânuit de preşedinte. Tabăra cealaltă l-a văzut deja la Grivco, semnând cu sânge pactul cu diavolul Voiculescu. Am văzut şi ceea ce nu credeam vreodată să văd: ironii groase care sună nu indecent, ci oribil: „Am dat afară copiii români din şcolile noastre“.
Întrecerea socialistă pe ramură scoate ce e mai josnic din propagandişti, un lucru definit de Karel Čapek cu termenul „Caput Canis“, în urmă cu aproape un secol: Pentru un polemist dibaci, nu există pe lume caracteristică, convingere sau stare de spirit căreia să nu i se poată da o poreclă ce să demaşte prin sine însăşi nemaipomenita vanitate, mărginire şi meschinărie a adversarului pe care îl combate.
Abandonarea bunului simţ, mitocănia urcată la rang de artă sunt armele acestei campanii deşucheate. Dar noi suntem tăbăciţi. Aş fi indignat, dacă n-aş înţelege că prăbuşirea în vulgaritate denotă disperarea. Aş intra în polemici, de n-ar fi inutil. Pentru a combate o idee, ar trebui, mai întâi, să fie o idee. Ambele tabere ştiu că, în lipsa unui miracol, au pierdut partida. Asta nu le face să-şi construiască propriul discurs. Principalul scop e distrugerea celui de temut. Chiar dacă preţul e moartea propriei capre.
V-am spus la început că nu ştiu ce să cred despre dl Iohannis (că nu există sursă credibilă, iar cantitatea de zvonuri, bârfă, calomnie şi indecenţă bate deja recordul). Dar despre adversarii săi ştiu mult, mult prea bine ce să cred. Nu mai dau nici un ban găurit pe ei. Sunt nişte idioţi inutili.
FLORIN IARU
știre anterioară
știre următoare