Cel care a făcut această declaraţie, pentru jurnaliştii de la Valahia TV şi Informaţia de Giurgiu prezenţi la Congresul PNL din 27-28 iunie, este un liberal care, deşi nu ocupă în acest moment vreo funcţie de conducere în partid, s-a remarcat, întotdeauna, atât din punct de vedere administrativ, cât şi politic. Ciocănea a fost ministru secretar de stat în Ministerul Economiei la începuturile Guvernării USL, iar, anterior, a fost şef al Departamentului pentru Afaceri Europene în Guvernul Tăriceanu.
Giurgiuvenii îl cunosc bine de la alegerile parlamentare din 2008, când a candidat pentru o funcţie de deputat din partea judeţului nostru.
Pe Adrian Ciocănea l-am regăsit, sâmbătă, 28 iunie, la Congresul PNL şi primul lucru pe care l-a făcut, la debut de interviu, a fost să ne corecteze asupra unui aspect relatat într-o întrebare: „Giurgiu nu e <provincie>. Este un judeţ destul de mic, dacă vorbim statistic, dar care are un potenţial extraordinar. Ştiu asta pentru că am avut ocazia extrem de fericită să candidez acolo unde am întâlnit oameni într-adevăr deosebiţi. Aceasta, pentru că au potenţialul de a asculta, lucru foarte rar în România”.
Care a fost, însă, atmosfera Congresului şi de unde vin tensiunile resimţite inclusiv de către cei mai puţin cunoscători ale tuturor aspectelor în profunzimea situaţiei PNL?
„În Congres se simt mai multe. Din punctul meu de vedere, se simte, pe de-o parte, deşi nu se spune clar, lipsa unui grup elitar care a fost întotdeauna specific PNL”, a spus Ciocănea, explicând că poate da o asemenea concluzie, personală, ce-i drept, cu atât mai mult cu cât a participat la elaborarea multor programe ale partidului.
Un salt uriaş care cere „gestionare”
„Simt că ar trebui să existe un grup de reflexie în PNL asupra structurii lui, asupra modului cum o să evolueze”, a mai spus Ciocănea.
Liberalul a precizat că PNL a crescut „peste potenţial”. PNL nu putea obţine mai mult de 5-6 consilii judeţene, în general, iată că, la ultimele locale, a câştigat 13, ceea ce reprezintă un salt uriaş.
„Însă, trebuie gestionată creşterea PNL. În momentul de faţă, creşterea nu este, după părerea mea, 100% digerată. Din acest motiv, e o perioadă de tranziţie. Semnalul meu este pozitiv, dar sfatul meu, singurul pe care-l am, este ca PNL să nu-şi piardă rădăcinile elitare”, a mai spus el.
O elită politică şi pe plan local
Adrian Ciocănea a dat şi un exemplu, în acest sens, legat de Giurgiu, nominalizându-l pe preşedintele organizaţiei municipale a PNL, Dumitru Beianu.
„Pentru mine, Dumitru Beianu reprezintă o elită politică locală. De ce? Pentru că discursul dumnealui ţine de tehnica dezvoltării oraşului şi abia apoi de politica pe care o putem invoca în ziua de azi. Există o confuzie generală, aceea că politica schimbă ceva doar vorbind despre ea. Dacă substanţa nu este adăugată discursului politic, degeaba vorbim”, a punctat Ciocănea.
Tot el ne-a spus că, de asemenea în opinia sa, temele mari ale României au început să fie tratate „din vârful buzelor” sau trecute la „şi altele”.
Urmăriţi interviul cu Adrian Ciocănea, luni seară, la Valahia TV(www.valahiatv.ro ), într-o Ediţie Specială, de la ora 19.30.
Cătălina Sfetcu