Zahăr, mălai, orez, paste făinoase, biscuiţi, conserve de roşii şi mazăre, făină şi ulei. Asta ar fi trebuit să primească beneficiarii ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană. Numai că, încă de când a început distribuţia acestor ajutoare, au fost probleme cu aporvizionarea cu făină şi ulei, iar acestea sunt cele mai căutate produse. La Giurgiu, făina a ajuns doar o singură dată, iar uleiul a lipsit cu desărvârşire din stocurile cu aceste ajutoare.
13 kilograme de făină, 4 de mălai, 6 de orez, 3 kilograme de zahăr, 0,8 kilograme paste făinoase, 0,5 kilograme biscuiţi, 6 litri de ulei, 1 kilogram de fasole, o cutie de bulion, una de roşii în bulion şi două de mazăre – acestea sunt cantităţile de alimente pe care, teoretic, ar trebui să le primească beneficiarii ajutoarelor de la Uniunea Europeană.
Instituţia care s-a ocupat de organizarea licitaţiilor pentru achiziţionarea produselor ce sunt distribuite ca ajutoare de la Uniunea Europeană – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – a reziliat contractele în baza cărora trebuia să primească făină şi ulei pe care să le distribuie ulterior autorităţilor locale, după ce firma care a câştigat licitaţiile nu şi-a respectat obligaţiile, livrând doar o mică parte din produse. Astfel, firma respectivă a trimis doar 30% din cantitatea de făină contractată şi 3% din cantitatea de ulei de floarea soarelui, după care a încetat livrările, potrivit reprezentanţilor APIA. În aceste condiţii, APIA a decis să rezilieze contractele şi să execute scrisorile de garanţie pentru obligaţiile neîndeplinite. În ceea ce priveşte orezul, până în prezent a fost livrată o cantitate reprezentând 73% din total, urmând ca până la sfârşitul lunii ianuarie să fie livrată şi diferenţa, conform Agenţiei. Prin urmare, la acest moment nu se ştie dacă făina şi uleiul la care aveau dreptul vor mai ajunge vreodată la beneficiarii acestor ajutoare. Restul alimentelor sunt în stocurile Direcţiei de Asistenţă Socială, care, de altfel, face un apel către beneficiarii ce nu au ridicat încă aceste ajutoare să vină să le ia în primire. Reamintim că pensionarii pot ridica aceste produse de la sediul Cantinei de Ajutor Social, unde alimentele se distribuie fără nicio programare sau ordine alfabetică.