Actualitate

Arderile necontrolate pot provoca dezastre!

ARDERILE NECONTROLATE DE MIRIŞTI, VEGETAŢIE USCATĂ ŞI RESTURI VEGETALE
Arderile necontrolate pot provoca dezastre !
Statisticile referitoare la incendii din ultimii ani arată că în România, din luna februarie când începe să se încălzească dar cel mai frecvent din a doua jumătate a lunii martie, se produce un număr ridicat de incendii la gospodăriile populației, având drept cauză focul deschis efectuat pentru curățenia de primăvară prin distrugerea resturilor menajere, furajere din grădini și curți. În aceeași perioadă se înregistrează cel mai mare număr de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor agricole de vegetația uscată.
Cazuistica incendiilor arată că, de cele mai multe ori, cetățenii au efectuat arderea miriștilor, resturilor menajere ori a vegetației uscate pe timp de vânt ori amplasând grămezile ce urmau a fi distruse prin ardere în apropierea șurilor, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce a condus la propagarea rapidă a focului la gospodării și anexele acestora, arderile producând pagube mari.
De cele mai multe ori, aprinderea miristilor se face intentionat de catre agricultori, dar sunt si situatii în care focurile aprinse în gospodariile populatiei se extind și scapa de sub control, mai ales din cauza vântului puternic sau a lipsei de supraveghere.
O categorie aparte de incendiatori voluntari sau nu, o constituie fumătorii.
De multe ori, trecând pe lângă culturile agricole, miristi sau păduri, aceștia aruncă în mod reflex restul de țigara, la întâmplare, fără a se gândi la consecințe.
Pe fondul lipsei de educatie si supraveghere, copiii — prin folosirea focului deschis — au declanșat incendii care au generat importante pierderi materiale.
Un rol important în prevenirea incendiilor în profil teritorial îl au autoritatile administratiei publice locale care, prin toate pârghiile legale de care dispun, trebuie să constientizeze, să determine populația să se comporte si să acționeze în spirit civic. Astfel, aceste activități se vor executa de către cetățeni numai pe baza permisului de lucru cu focul eliberat de primar sau de șeful serviciului voluntar pentru situatii de urgență și numai dupa luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătati, asigurându-se supravegherea permanenta a arderii.
În același context trebuie reamintit că arderea resturilor vegetale (mirişti) se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt
– parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate
– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii etc.
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi
– asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii
– asigurarea pentru suprafeţele de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare
– asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire
Toate incendiile, indiferent de natura lor, trebuie anunțate la numărul de telefon 112, numar unic pentru situații de urgență, apelul fiind gratuit în toate retelele de telefonie fixa si mobila.
Amenda de la 1000-2500 lei, pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, conform HG 537 / 2006.
Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se face de către personalul inspecţiilor de prevenire şi primari.
 
 
 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!