Cultură

Atelier de ţesut pentru fete

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale a găzduit sâmbătă, 26 martie, un atelier de lucru în cadrul căruia tinerele fete au avut ocazia să cunoască arta ţesutului chiar de la persoane din satele giurgiuvene, care practică acest meşteşug de zeci de ani. Atelierul de lucru denumit “Ţesături tradiţionale româneşti” a fost organizat în cadrul proiectului european “Firele care ne leagă”. Pentru această acţiune, organizatorii, CJCPCT Giurgiu şi Fundaţia Acţiunea Civică au invitat să participe copii şi tineri interesaţi să cunoască şi să păstreze tradiţiile meşteşugăreşti, atelierul prilejuind un transfer de cunoştinţe între cele două generaţii.

Fetele, eleve la Şcoala generală nr.7 (clasa a III-a A) şi cursante la clasa de ţesături tradiţionale din cadrul Şcolii Populare de Arte a CJCPCT Giurgiu, au lucrat la războaie verticale sub atenta îndrumare a instructorului Elena Târu, dar au învăţat si secretul ţesutului la războiul tradiţional, obiect vechi de peste 50 de ani.

Atelierul de lucru de sâmbătă reprezintă una dintre activităţile desfăşurate în cadrul proiectului “Firele care ne leagă”, proiect ce se derulează în perioada august 2010-iulie 2012, în şapte state europene: Cipru, Estonia, Germania, Bulgaria, România, Grecia şi Finlanda. Acesta prevede organizarea schimburilor de experienţă între organizaţiile partenere, iar la final se urmăreşte realizarea unui film documentar ce are ca temă păstrarea artei tradiţionale din fiecare ţară participantă.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!