Așa cum mi-am promis, nu am ratat ultima premieră a stagiunii 2013-2014, și, deci, am fost, astă-seară, la „Loser”- de Mircea Radu Iacoban. O piesă a Studioului Experimental, despre care am scris în câteva rânduri, folosindu-mă de declarațiile culese la conferințele de presă de la Teatrul „Tudor Vianu”.
Și, nu pentru că aceasta îmi este meseria, să relatez ce am văzut, ci pentru că vreau să împărtășesc ce am simțit, sub umbrela unui modest editorial, în premieră pentru mine ca jurnalist „generalist”, n-o să vă spun povestea, ci imaginea creată.
Așadar, am avut fericita ocazie să stau în primul rând. Am avut fascinanta ocazie să văd de atât de aproape fiecare zâmbet, grimasă, ridicare de sprânceană, clipiri ale actorilor!
O interpretare de excepție este puțin spus despre ce a reușit să facă, în seara aceasta, actrița noastră Violeta Teașcă. De altfel, în umila mea opinie și fără vreo atestare în domeniu, autorul piesei „Loser”, dramaturgul clipei, Mircea Radu Iacoban, a urmărit, evident, inclusiv prin regie, să scoată în evidență personajul feminin. Un personaj, în fapt, ca o tristă descriere a unei Românii a prezentului.
O țară confuză, cu o generație asemenea, o țară care întreabă la momentul oportun: „chiar atât de proastă sunt?”
Cu siguranță nu! Dar cu multe alegeri nepotrivite, fără îndoială.
Firește, personajul feminin, Cosmina, creionat cu un trist umor, abundă în superficialitate și, paradoxal, nu prea. Nu citește, nu știe cine e Vieru( „a murit? săracul!”), o amuză „număratul berzelor”, dar, instinctiv, tresare la ideea de proiecte europene și demonstrează că se pricepe la afaceri. „Afaceri cu statul”. Prin „bunica” și prin trecutul bunurilor pe numele unei bunici fără cazier, când intri în insolvență(„pentru că nu mai ești cu partidul”). Genial! Cosmina se apără aproape violent de replicile deștepte ale lui, dar asta nu înseamnă că nu le pricepe, ci, mai degrabă, că nu poate să le răspundă. Și știe că nu știe. Iar asta nu poate descrie decât istețimea neșlefuită a unui popor bun, dar ghinionist.
Cosmina poate fi România, iar Matei, ei bine, și Matei poate fi tot România, dar cea puțină, cea „bătrână”, înțeleaptă și „Loser”.
Alexandru Georgescu, marele actor al Teatrului Național, a făcut un show de milioane, cumva, în liniște, știind să o pună pe ea în valoare. Replicile lui le înfrumusețau pe ale ei. Nici nu are nevoie de prea multe cuvinte, e suficient să respire intens în clipa esențială și a spus totul. Ca în teatru. Ca în artă!
„Loser”-o piesă despre cultură și responsabilitate, în subsidiar, cum spunea chiar autorul Mircea Radu Iacoban, foarte adevărat, dar, când s-a terminat, mi-au venit în minte cuvintele dumnealui din prima conferință de presă de la Giurgiu: o piesă cât se poate despre… AZI!
Finalul e trist, poate că nu se va întâmpla așa și cu noi. Până găsim propriile căi, dacă ați ratat premiera, vă invit să mergeți la Teatrul „Tudor Vianu” atunci când veți auzi că se joacă acest spectacol. Spectacol care, pentru mine, ca simplu om, a însemnat o scuturare zdravănă și multe ore de meditație. Și, da, stimați tineri, e vorba și despre iubiri ratate, așa că merită încercat!
Cătălina Sfetcu
