Ne spălăm pe mâni, cu delicateţe(de multe ori şi cu săpunuri scumpe), dar, cel mai des, cu o frustrare pe care nici torturaţi n-am recunoaşte-o sau accepta-o, ca PĂRINŢI, de ceea ce se întâmplă cu copiii noştri. Copii, evaluaţi la şcoală, din când în când, în momente esenţiale.
Şi dăm vina pe inspectorate, ministere, dascăli, moştenire genetică(din partea celeilalte familii, evident), societate, Dumnezeu etc.
Se spală pe mâini de frustrarea noastră, cu o tradiţională inconştienţă, politică pe alocuri, din nefericire, mulţi dintre cei care vin, atât de des şi de dăunător, ACOLO. Aceia care schimbă ceva doar pentru a modifica schimbarea.
Aceia veniţi prea curând la şefia ministerului sau a inspectoratului şcolar. Aceia care cred că li se cuvine.
Se spală pe mâini, de superficialitatea elevilor şi de tristeţea părinţilor lor( adesea cu o frustrare financiară justificabilă, alteori cu una asemănătoare cu cea a tinerilor frustraţi), unii dintre dascăli. Aud că tot mai puţini o fac aşa cum trebuie, cu un strop de voluntariat, pentru că îşi cunosc menirea şi o venerează.
La fel cum tot mai puţini elevi învaţă bine doar pentru că le place, pentru că ştiu că aşa le va fi bine, pentru că vor şi pentru că sunt învăţaţi că POT.
Se spală pe mâni, de aşteptările noastre, exagerate, probabil( şi venite, uneori, din nereuşite personale), proprii noştri copii. Căpiaţi, aiuriţi, singuri, prea mult timp lăsaţi singuri, având mai mereu exemplul prietenului care are ditamai BMW-ul, I-Phone-ul, casa, piscina, ţoala. Sau, dimpotrivă, având exemplul unui apropiat căruia nu i-a trebuit vreodată vreo diplomă, ci doar tupeu şi amici pricepuţi.
Pe micuţul tău pe care l-ai fi văzut un medic onest, de exemplu, nu-l prea mai poate interesa că îi zici: „hai, lasă, se întâmplă asta cu prietenul tău pentru că „tati” al lui s-a descurcat fără să-l salte mascaţii. Că doar e, mereu, la Putere, oricare ar fi aia. Noi dormim liniştiţi!”.
Ne spălăm toţi pe mâni, căutând vinovaţii, aşa cum fac soacrele care găsesc întotdeauna vinovaţii, întotdeauna alţii decât propria persoană sau rudele de gradul I.
Doar că, s-ar putea să fim la fel de murdari, toţi, indiferent cât ne-am spăla pe mâini, indiferent de buget, educaţie, culoare politică, de meserie.
Poate că ar trebui să dăm vina cel mai puţin pe „calculator”, paradoxal, dacă îl lăsăm pe copil să stea cuminte, acolo, numai ca să fim siguri că avem noi timp să-i facem bani.
Suficient de mulţi bani, încât să ne spălăm toţi pe mâini, cu delicateţe, şi să ne imaginăm că, de fapt, am făcut suficient. Se întâmplă, cred, şi în alte domenii! De aceea suntem o ţară de succes.
Cătălina Sfetcu
