Medicii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj au declarat marţi, 21 ianuarie, că cei cinci răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni nu erau în şoc hipotermic în momentul în care au fost preluaţi, având temperaturi normale.
După cum bine se ştie, pilotul Adrian Iovan (54 de ani) şi o studentă de numai 23 de ani şi-au pierdut viaţa din cauza rănilor şi frigului, după ce un avion de mici dimensiuni la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiaza, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1400 de metri altitudine, graniţa judeţelor Cluj şi Alba.
Echipa medicală urma să ajungă la Oradea pentru a preleva ficatul de la un pacient de 60 de ani ce suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de un pădurar după o căutare de aproape şase ore la care au participat pompieri, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni, localnici. În zonă a fost trimis şi un elicopter SMURD, dar din cauza ceţii, a fost nevoit să se retragă.
Cei cinci răniţi sunt în stare stabilă, în afara oricărui pericol. Mai mult, unul dintre aceştia, medicul Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni Bucureşti, a fost externat pe propria răspundere.
știre anterioară