„0 frumoasă suprindere ni se prepară. Peste câteva zile un afiş al Teatrului National ne va chema să admirăm spectacolul O noapte furtunoasă sau Nr. 9. O piesă în adevăr originală. Autorul acestei scrieri, care, cu tot distinsul său talent, voieşte a rămâne invelit în modesta mantie a anonimatului, a izbutit a crea una din acele rare comedii, in care toate condițiunile artei se găsesc pe deplin satisfacute”
Așa era anuntata premiera spectacolului “O noapte furtunoasă”de I. L. Caragiale în „România libera” din 10 ianuarie 1879.
După aproape un secol și jumătate si numeroase puneri în scenă, binecunoscuta comedie continuă să surprindă și să amuze.
Pe data de 6 aprilie, la ora 19:00, avem bucuria si onoarea să vă invităm la spectacolul “O noapte furtunoasă & Company” un spectacol care aduce un suflu nou scrierilor lui I.L. Caragiale sub bagheta magică a regizorului Cristi Avram:
“Caragiale e „de-al nostru” și noi suntem „de-ai lui”! Îl descoperim de mici pentru că facem cunoștință cu opera lui în școală, știm că vorbește despre neajunsurile noastre, ne critică aspru, ne reamintește că nu ne-am schimbat prea mult și, mai ales, că nu speră ingenuu că o vom face. De altfel, prin spectacolul nostru, încercăm să-l redescoperim, să punem laolaltă texte din vasta lui operă și să vedem că „istoria se repetă….
Lumea kitsch creată de Caragiale e una în care palavra, moftul și impostura ilustrează portretele umane. În țara orbilor, în care oricine știe mai bine cum stau ori merg lucrurile, a opina înseamnă a vocifera gălăgios despre neajunsuri observate cu ușurință, a ciorovăi în jurul unor păreri de neclintit, a face zarvă. Românii lui Caragiale discută politică, cunosc dedesubturi, se îngrijesc de capriciile nevinovate care-i aliniază la moda vremii, sunt progresisti, liber-schimbisti, își îndreaptă frunțile spre lumea mare, năzuiesc spre mai bine, dar lasă în seama altora datoria dezvoltării. Întotdeauna altcineva poartă vina decadenței. Jocul nesinceritatilor, patetismul și trăirea pătimașa devin drapelul lumii în care evenimentele mari se apropie, iar omul simplu e dator să le îmbrățișeze, devenind altfel actor secundar al istoriei vii care se scrie sub ochii lui.”
Este a doua colaborare a regizorului Cristi Avram cu Teatrul Tudor Vianu, după succesul înregistrat cu spectacolul „X și 0”, un spectacol care a beneficiat de numeroase recenzii pozitive atât din partea publicului cât și din partea presei.
Suntem siguri că interpretarea plină de energie a actorilor Ana Sivu-Daponte, Anca Pascu, Vlad Bînzoiu, Vlad Ciubotaru, Dani Popa, Claudia Moroșanu, Ștefan Liță, Georgiana Vrațiu, Evelyn Marcu și Robert Poiană va cuceri spectatorii.
De asemenea, câțiva membri ai trupei de teatru de amatori a Teatrului Tudor Vianu vor urca pe scenă alături de actori în calitate de figuranți, adolescenții având astfel ocazia să participe activ la realizarea unei producții de o asemenea amploare si să se familiarizeze cu universul complex de dincolo de cortină.
Ana Sivu-Daponte, managerul Teatrului Tudor Vianu ne spune: “Am considerat mereu că un aspect esențial al inteligenței umane este capacitatea de a recunoaște și accepta cu umor propriile slăbiciuni si astfel, căutând un text pentru următorul spectacol, am optat pentru această piesă.
Caragiale a expus cu ingeniozitate și umor toate neajunsurile românilor, punându-le într-o lumină comică. Piesele sale sunt hilare, deoarece subliniază aspectele umane cu care ne confruntăm și în prezent, fie că vorbim despre elite sau despre cetățeni obișnuiți ale căror comportamente adesea lasă mult de dorit în ceea ce privește educația și integritatea. Vom râde în hohote, insă doar dacă reușim să îndepărtăm masca ipocriziei.
Din punct de vedere actoricesc este un spectacol dificil, dar repetițiile au fost o sursa inepuizabila de bună-dispoziție si energie pozitivă.
Odată cu înființarea trupei de teatru de amatori, am decis să sprijinim cât putem de mult parcursul artistic al acesteia si m-am bucurat sincer când regizorul a venit cu propunerea de a include si câtiva adolescenți, membri ai acestei trupe, în spectacol în calitate de figuranti. „
Ca de fiecare dată, scenografia realizată de tânăra și talentata Ana-Maria Udeanu impresionează prin originalitate si atentie la detalii, mahalaua bucureșteană fiind adusă la viață prin decoruri spectaculoase si costume extravagante. Ilustrația muzicală semnată de Serban Chițu și lighting designul realizat de Lucian Moga completeaza atmosfera, în timp ce coregrafia Victoriei Bucun reușește sa impresioneze prin expresivitate și prin abilitatea sa de a transmite emoții prin mișcare.
“Mă pun permanent în locul spectatorului, pentru că, dacă noi suntem în stare să schimbăm ceva, cât de puțin, la oamenii care vin în sală, atunci suntem câștigați. Nu mă refer la schimbări geniale, ci la starea de spirit a oamenilor. Pentru a atrage tinerii trebuie să nu-i minți, ei simt minciuna extraordinar de repede. Și atunci trebuie să faci spectacole foarte bune. Dacă ai făcut măcar un om să simtă ceva, e perfect.” (Victoria Bucun)
Distribuția: Ana Sivu-Daponte; Anca Pascu; Vlad Bînzoiu; Vlad Ciubotaru; Dani Popa; Claudia Moroșanu; Ștefan Liță; Georgiana Vrațiu; Evelyn Marcu; Robert Poiană
Regia: Cristi Avram
Scenografie: Ana- Maria Udeanu
Compozitie si ilustratie muzicală: Serban Chițu
Coregrafie: Victoria Bucun
Lighting design: Lucian Moga
Figurație: Alexandra Antinoro; Iosif Adelina;Theodora Neacșu; Maria Sima; Andrei Gabor; Maria Tudoreanu; Eva Tatu; Sara Nastasă; Marius Vișan
Vârsta recomandată: 14+