Social

Consiliere, recuperare şi reinserţie socială pentru persoanele cu probleme mintale

Fundaţia Estuar, al cărei preşedinte este doctorul Cristian Andrei, a lansat miercuri, 16 februarie, la Giurgiu, Centrul de Incluziune Socială. Centrul a fost realizat prin intermediul proiectului „Reţea de Centre Complexe de Incluziune Socială”, cofinanţat din Fondul Social European. La eveniment au participat preşedintele fundaţiei Estuar, doctorul Cristian Andrei, ambasadorul Irlandei la Bucureşti, John Morahan, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, reprezentanţii fundaţiilor Comber Irlanda şi Motivation România, dar şi directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, Teodora Avram. De asemenea, au fost prezenţi mai mulţi beneficiari ai sistemului de asistenţă socială cât şi reprezentanţii mai multor instituţii din Giurgiu.Centrul Complex de Incluziune Socială va funcţiona cu o echipă de 15 specialişti, printre care un psiholog, terapeuţi ocupaţional, consilieri vocaţional, psihiatru, instructor, logoped şi jurist. Beneficiarii acestui centru vor fi persoane tinere şi adulte cu probleme de sănătate mintală din judeţul Giurgiu. Capacitatea centrului este de 100 de locuri. În cadrul centrului vor fi oferite servicii de consiliere şi informare, de recuperare, de reabilitare şi de reinserţie socială. Preşedintele Fundaţiei Estuar, doctorul Cristian Andrei, a vorbit la Giurgiu despre importanţa implicării societăţii şi, de altfel, a fiecărui individ în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi mintale. „Dacă o persoană este izolată, nu are relaţii şi nu are pentru cine să trăiască, acea persoană ajunge la ceea ce se cheamă moarte socială, adică nu mai există din punct de vedere social”, a subliniat doctorul Cristian Andrei.

El a făcut de asemenea şi un fel de exerciţiu cu toţi cei prezenţi în sală, încercând să scoată în evidenţă faptul că dacă unui om îi este greu să îşi recunoască vulnerabilitatea, tradusă uneori printr-o simplă depresie, atunci va avea o atitudine cel puţin rezervată faţă de oamenii la care aceste probleme lasă urme adânci.

În acelaşi timp, directorul executiv al Fundaţiei Estuar, Sibille Gasser, a prezentat pe scurt reuşitele organizaţiei pe care o reprezintă. „Pentru noi acest centru este o realizare, colegii mei răsuflă uşuraţi după atâta muncă, nu se aşteptau să reuşim să ajungem astăzi aici şi să fie aşa de bine”, a precizat Gasser.

Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, a reamintit faptul că instituţia pe care o conduce prin cei care lucrează acolo au răspuns la problemele oamenilor care au cerut ajutor.

„Ne adresăm unei categorii de locuitori ai municipiului şi judeţului Giurgiu, din păcate mult mai multe persoane decât am estimat şi care au nevoie de mult ajutor. Dacă ar fi să mă refer doar la aspectul cantitativ, Consiliul Judeţean a alocat de la an la an sume din ce în ce mai mari pentru ajutoare de natură medicală destinate tuturor solicitanţilor. Nu am putut să nu disting între zecile, sutele de cereri, multitudinea SOS-urilor transmise de persoanele cu probleme mintale”, a spus Beianu.

Ambasadorul Irlandei la Bucureşti, Excelenţa Sa John Morahan, a vorbit despre solidaritate şi voluntariat, ca gesturi necesare într-o ţară democratică.

„Aş dori să mulţumesc autorităţilor locale pentru viziunile de modernizare adaptate faţă de persoanele cu dizabilităţi din societatea românească, în special domnului Dumitru Beianu. Sunt foarte mândru de acţiunile de voluntariat realizate de compatrioţii mei. Munca voluntară este o virtute. Ştiu că această ţară, cu un trecut comunist, are încă probleme cu ideea de voluntariat, privesc acest aspect cu nesiguranţă, dar solidaritatea şi voluntariatul sunt elementele de bază ale relaţiei dintre popoare şi ale unei ţări democratice”, a declarat Morahan.

După discursuri, cei invitaţi au putut vizita centrul de incluziune socială care funcţionează acum în fostul Centru Sfântul Gheorghe, de pe Strada 1 Decembrie 1918. Au fost reabilitate şi dotate cu mobilier mai multe spaţii ale clădirii, pe o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!