În anul de graţie 2012, în România, 4 din 5 zone pietonale sau parcări publice sunt amenajate cu beton sau asfalt. În Vest, aceste materiale nu se mai folosesc de 10 ani.
Şi asta deşi este de notorietate că amenajarea trotuarelor şi parcărilor cu beton sau asfalt se traduce prin costuri ridicate pe termen lung; betonul şi asfaltul sunt predispuse la crăpături în momentul schimbărilor de temperatură sau expunerii la greutăţi foarte mari.
Un alt dezavantaj este acela că betonul/asfaltul nu poate fi refolosit. Dacă apare necesitatea reparaţiei în subteran, betonul sau asfaltul sparte nu mai pot fi folosite.
Trotuarul din beton sau asfalt are o durabilitate de până la 10 ani, unul pavat ajunge şi la 20. Astfel, investiţia în pavare este infinit mai avantajoasă. De asemenea, raportul calitate preţ este mai bun în cazul pavelelor, ţinând cont că preţul pe metru pătrat este acelaşi în cazul pavării, ca şi în cazul folosirii de asfalt sau beton.
Una peste alta, lipsa de informare a autorităţilor publice, sau angajarea acestora în legături dubioase cu firme de casă fac ca la această dată, România să consemneze un procent de 80% în cazul proiectelor publice de amenajare urbanistică ce folosesc beton sau asfalt.
