„Viitorul aparține celor care cred în frumusețea viselor lor.” Eleanor Roosevelt
Debut literar la Biblioteca judeteana, pe 13 februarie a.c., in prezenta unui public numeros si o premieră în literatura giurgiuveană prin abordarea genului Science Fiction. Intr-un cadru destins si distins, a fost lansata cartea 1 „13: Războiul Pământului. Prima mișcare” , o carte cu un ritm alert, intens, ușor de înțeles și parcă și mai ușor de imaginat. Pe măsură ce o citesti, parcă vezi personajele într-un film SF.
„13: Războiul Pământului. Prima mișcare” poarta semnatura Alexandrei Preda, redactor tv, o tanara dedicata profesiei, un coleg de presa drag tuturor, dovada fiind prezenta colegilor la eveniment.
Pret de mai bine de o ora s-au spus cuvinte frumoase, emotionante, laude, critici din care Alexandra a invatat cu siguranta.
Elena Ion, bibliotecar, a facut analiza cartii: „Planeta Nibiru aduce în prim-plan o civilizație avansată tehnologic, jumătate oameni, jumătate roboți. Toți au părți metalice, dar Synkara și Raven își camuflează aceste părți sub înfățișări complet umane, de unde putem deduce dorința lor de a nu fi asociați cu intențiile distrugătoare ale conducătorului de pe Nibiru și de a face parte cu totul din specia umană.
Personajul principal al cărții, Synkara, este, așa cum am înțeles-o eu, un personaj romantic, ce nu își mai găsește locul printre ai săi, dimpotrivă, ea adoptă, parțial inconștient, identitatea și valorile oamenilor, cei pe care, de fapt, a fost trimisă să-i înrobească. Asistăm la o revoltă împotriva nedreptății. Synkara apare ca un fel de catalizator al energiilor benefice ale Pământului, pe care le înmulțește valoric și le răsfrânge asupra celor ce, acum, îi pun în pericol existența. Chiar și în cadrul genului science-fiction, dorințele și năzuințele oamenilor rămân neschimbate: iubire, putere, tinerețe, forță nelimitată, cuceriri astrale, ceea ce este evident și din triunghiul amoros reprezentat de Synkara, Raven și Christian.
Un aspect care m-a captivat este acela al posibilității de a șterge memoria cuiva, practic de a-i anihila întreaga existență, pentru că amintirile ne fac ceea ce suntem, ne fac oameni. Fără ele, am deveni mecanizați, doar sisteme ce funcționează conform unei scheme bine puse la punct, dar rece, fără pulsația vieții. Suntem oameni pentru că avem sentimente, iubim și suferim, râdem și plângem, important este că simțim. Gândul că cineva sau ceva ar putea să-ți șteargă amintirile apare terifiant, omul nu ar mai fi stăpân pe propria-i persoană, ci o simplă marionetă, o structură celulară programată să acționeze într-un anume fel.
Synkara este un astfel de personaj. La un moment dat, i se șterge memoria, uită pe cine iubește și, fără să vrea, alimentează speranțele false ale unui bun prieten. Din clipa în care își recapătă amintirile, își redobândește și identitatea. În mod similar, se încearcă și manipularea personajului Raven, care, lipsit coercitiv de sentimente, devine un animal de luptă. Brățara și lanțurile pe care le poartă sunt semne nu doar ale captivității fizice, ci și ale controlului total pe care alții îl exercită asupra sa.
Locuitorii de pe Nibiru reflectă frica omniprezentă din science-fiction, aceea de a ajunge să fim controlați de mașini lipsite de capacitatea empatică. Jumătatea lor metalică înlocuiește sentimentele, umanitatea.
Pământul este confruntat cu această amenințare și ripostează cu forțe proprii, naturale. Elementele clasice, precum focul, apa, aerul, pământul, se întrupează în cei destinați să lupte, să-și apere casa și planeta. De aici se desprinde ideea că o posibilă specie extraterestră nu ar putea supraviețui pe Pământ, din cauză că acesta s-ar apăra prin forțe proprii, ar respinge-o în mod natural, pe cât de simplist pe atât de logic. Organismul extraterestru nu este compatibil cu biosul pământean. În fața oricărui pericol, natura va găsi o cale.
Se mai spune în carte că, în urmă cu mult timp, locuitorii planetei Nibiru ar fi stăpânit pământul, iar acum s-au întors pentru a recupera ceea ce le aparține. Există o legătură cu teoriile privind extratereștrii antici, cum că, înaintea oamenilor, Pământul ar fi fost populat de o civilizație avansată, venită de undeva, din imensitatea spațiului.
De asemenea, am remarcat prezența culorii violet, o culoare a măsurii, constituită din roșu și albastru în proporții identice, din luciditate și acțiune cugetată, echilibru între pământ și cer, simțuri și spirit, patimă și înțelepciune. Este culoarea tainei, a misterului, cu referiri la ideea de transformare. Mai este asociat și cu noțiunea de ascultare, de supunere, cum reiese din dorința celor de pe Nibiru de a fi cuceritori, de a fi priviți ca stăpâni supremi. Culoarea violet poate cuprinde infinitul și eternitatea în propria ființă, creând senzația că totul este ființă și că, simultan, ființa este în tot ceea ce o înconjoară. Să nu uităm că este și culoarea regilor, asociată cu luxul, bogăția și sofisticarea, dar și cu trăiri intense, pasiune, romantism, emoții.
Planeta Nibiru este învăluită în nuanțe de violet, însăși Synkara are puteri zugrăvite în aceeași culoare. Sunt aspecte puternic vizuale, care, alături de dialogurile antrenante, contribuie la o imagine dinamică, alertă a narațiunii.
Iar în final, trebuie remarcată și simbolistica lui 13, un număr care, de regulă, nu trezește gânduri optimiste. Însă l-am privit ca pe un mesager al schimbării, ca pe o transformare, evoluție, nu banalul ghinion. 13 vine în completarea vizualului creat prin culoare, întărește ideea de continuitate, nu neapărat în aceeași formă.
Mi-a plăcut să citesc această carte, are un ritm alert, intens, ușor de înțeles și parcă și mai ușor de imaginat. Pe măsură ce citeam, parcă vedeam personajele într-un film SF. Am citit-o pe toată odată, de la cap la coadă, și am rămas cu dorința de a afla mai multe, așadar, aștept cu nerăbdare o continuare”.
M. M.
