- Guvernul a adoptat, în cadrul ședinței de miercuri, 12 octombrie, o ordonanță de urgență prin care va modifica actualul cadru legislativ referitor la decontarea navetei elevilor.
- Începând cu anul 2013 mecanismul de decontare a navetei elevilor a fost plafonat şi nu acoperă integral tariful decât pentru o mică parte din abonamentele emise de transportatori.
- Măsura are în vedere, în primul rând, combaterea abandonului școlar, în condițiile în care România are o rată crescută a copiilor care abandonează școala.
La începutul şedinţei de guvern, premierul Dacian Cioloş a declarat că „Avem în România peste 125.000 de elevi care fac naveta zilnic, circa unul din cinci elevi din România face naveta. Pe de altă parte, avem în momentul de față diferențe foarte mari de costuri ale abonamentelor cu naveta de la un județ la altul, chiar dacă avem un tarif maximal de rambursare a costurilor navetei, stabilit prin legislație. (…) Pentru o distanță de 10 km, tariful minim de transport este de 29 de lei, iar tariful maxim de 228 lei. Sunt diferențe care sunt greu de justificat de la un județ la altul, în condițiile în care valoarea decontată elevului este de 40 de lei. Vom stabili astăzi prin proiectul de ordonanță cadrul legislativ pentru a avea un tarif maximal pe kilometru obligatoriu în toate județele, urmând ca apoi, în perioada imediat următoare, printr-o HG să definim acest tarif maximal și cadrul în care acest tarif se aplică”, a declarat premierul Dacian Cioloș la începutul ședinței de Guvern.
De altfel, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu a subliniat, după şedinţă, faptul că abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanţe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral din bugetul autorităţilor publice locale.
„Abonamentele de transport rutier al elevilor vor fi decontate integral. Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanţe de până la 50 de kilometri vor fi decondate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului şcolar. Decizia a fost luată printr-o ordonanţă de urgenţă, având în vedere faptul că în anul şcolar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutiere pentru a ajunge la cursuri, adică 1 din 5 elevi. Potrivit actului normativ, operatorii de transport vor avea obligaţia să emită abonamente pentru transportul elevilor, abonamente ce vor fi decontate integral din bugetul autorităţilor publice locale pentru distanţe de pâna la 50 de kilometri. Începând cu anul 2013 mecanismul de decontare a navetei elevilor a fost plafonat şi nu acoperă integral tariful decât pentru o mică parte din abonamentele emise de transportatori, distanţa medie la nivel naţional pe care trebuie să o parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri, preţul mediu al unui abonament lunar pentru această distanţă este de circa 150 de lei. Din această sumă, elevului i se decontau până în prezent 56 de lei, astfel că 100 de lei trebuiau acoperiţi lunar din bugetul familiei. Decontarea integrală a costurilor pentru naveta elevilor a fost, de altfel, una dintre solicitările adresate Guvernului de către asociaţiile reprezentative ale elevilor”, a conchis Liviu Iolu, purtător de cuvânt al Guvernului.