Actualitate

Depozitul de la Frăteşti, pregătit pentru sute de mii de metri cubi de deşeuri

Este amenajat la cele mai înalte standarde, pregătit să găzduiască sute de mii de metri cubi de deşeuri, într-o perioadă de 7 ani, şi înseamnă automat crearea a zeci de locuri de muncă. Depozitul ecologic de la Frăteşti a fost finalizat, iar la debutul acestei săptămâni, a avut loc recepţia lucrărilor.

Amenajat la standarde europene, Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Frăteşti a fost realizat în cadrul unui proiectul al Consiliului Judeţean Giurgiu, denumit „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Giurgiu”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Luni, 7 mai, reprezentanţii grupului de firme ce s-a ocupat de construirea centrului, cei ai autorităţilor locale şi judeţene şi jurnaliştii giurgiuveni au participat la recepţia lucrărilor. A fost prezentată structura depozitului şi fiecare etapă în ceea ce priveşte activitatea ce va fi desfăşurată acolo.

„Centrul acesta de management integrat al deşeurilor îşi propune să proceseze mare parte din deşeurile solide ale judeţului Giurgiu. Se întinde pe o suprafaţă de 16 hectare şi jumătate, şi centrul de greutate al investiţiei este celula 1, unde va fi depozitat în final tot ceea ce se procesează şi nu poate fi valorificat”, a spus directorul de proiect, Ioan Henţiu.

La depozitul ecologic de la Frăteşti vor fi aduse trei tipuri de deşeuri, verzi, uscate şi umede, fiecare urmând să fie sortate şi depozitate în funcţie de specific. În afară de celula principală, la Centrul de Management Integrat al deşeurilor au fost puse la punct şi staţiile de sortare şi epurare.

„Până la punerea în funcţiune a depozitului mai avem mici detalii de rezolvat. Trebuie stabilit operatorul, trebuie făcute probele de funcţionare ale utilajelor, conform prevederilor contractului, şi dat un certificat de acceptanţă şi de terminare a lucrărilor de către inginerul care a supervizat această lucrare”, a spus şi managerul de proiect Cristian Ţone.

Un succes pentru un întreg judeţ

La evenimentul de luni a fost invitat să participe şi cel graţie căruia proiectul depozitului ecologic de la Frăteşti a devenit realitate, Dumitru Beianu.

„Este un succes total, au afirmat toţi cei care au muncit din greu şi au participat la această realizare. Constructorul, unul foarte serios – o asociere între Iridex şi Hidroconstrucţia, spune că este un centru model la nivelul întregii ţări, realizat într-un termen record, de numai 9 luni. Reprezintă un succes atât pentru dânşii cât şi pentru comunitatea giurgiuveană”, a declarat Dumitru Beianu.

Proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Giurgiu” va asigura locuri de muncă pentru zeci de oameni. În afară de realizarea depozitului de la Frăteşti, proiectul mai prevede şi închiderea şi ecologizarea a două depozite neconforme situate în zona localităţilor Giurgiu şi Bolintin Vale, dar şi construirea a trei centre de colectare a deşeurilor în localitaţile Giurgiu, Bolintin Vale şi Mihaileşti.

„Odată cu deschiderea centrului, vom putea să gândim că judeţul nostru, într-un timp relativ scurt, va scăpa de gunoaiele care apar încă pe te miri unde şi vom putea să gestionăm această problemă, atât de europeană, dar şi de sensibilă, la un nivel care să însemne că nu va mai fi afectat din acest punct de vedere viitorul nostru şi al copiilor noştri”, a mai spus Dumitru Beianu.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!