Este trist atunci când nepriceperea, ignoranța, populismul sau… prostia unor politicieni, pentru un vot în plus, ar fi în stare să sacrifice orice, inclusiv economia românească. Altfel cum ne-am explica ideea ,,năstrușnică,, de a propune și vota amânarea la plată, pentru 3 luni, facturile la utilități ale tuturor consumatorilor, casnici și industriali. , prin aplicarea noilor prevederi, fie se va pune pe butuci economia românească, fie se va goli bugetul țării, astfel încât nu vor mai fi bani pentru nevoi urgente, precum dotarea spitalelor cu echipamente necesare în lupta împotriva coronavirusului! Dacă nu toti parlamentarii se pricep la economie, nu credem că membrii Comisiilor de Buget – Finanțe care au votat proiectul legislativ, foștii miniștri – parlamentari de altfel sunt nepricepuți în domeniu și nu-și dau seama de consecințele pe care legea le va avea asupra fiecărui român în parte! Din păcate, credem că lupta politică între Opoziție și Putere a atins niveluri greu de imaginat: să încerci să profiți de pe urma necazului care s-a abătut asupra românilor este mai mult decât subuman!
Deputatul de Giurgiu Toma Petcu, fost ministru al Energiei, declară: “ Ceea ce s-a întâmplat în Parlament este o subminare a economiei naționale “
“Ceea ce s-a întâmplat ieri în parlament este o subminare a economiei naționale, în general, dar în mod special pentru sectorul energetic . Companiile din Energie sunt cele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea economică a României în ultimii ani, prin contribuțiile plătite către stat, dar în mod special prin dividendele pe profit care, numai în ultimii trei ani au reprezentat peste 10 miliarde de euro. În aceste perioade ele au susținut cel mai mult sistemul sanitar prin donații substanțiale către spitale, Crucea Roșie, ISU și alte entități, chiar și Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu a fost sprijinit, recent, de Hidroelectrica cu suma de 1,5 milioane de lei. Dacă vom accepta asemenea derapaje propuse de PSD et Co, la finalul crizei generate de Coronavirus o să ne întoarcem pe un sistem economic ruinat! Ori, noi, românii, nu asta ne dorim.
Știu că, în această perioadă sensibilă, ‘’populismul‘’ este „la el acasa’’ (și la Giurgiu populismul este, de asemenea, la cote maxime), dar eu spun că noi, liberalii, nu putem să tratăm cu indiferență situația economică a României, fiind conștienți că viitorul nostru nu poate fi tratat “ de pe o zi pe alta ‘’. Noi știm ce înseamnă sistemul energetic național și implicațiile acestuia în întreaga economie românească, înțelegem ce înseamnă securitatea energetică și siguranța în aprovizionarea cu energie și resurse energetice, motiv pentru care nu putem fi de acord cu orice “ , a declarat Toma Petcu, deputat de Giurgiu, fost ministru al Energiei.
O analiză pertinentă au făcut jurnaliștii de la https://www.focus-energetic.ro/ care în articolele publicate au subliniat printre altele: “…Textul de lege este astfel conceput încât românii să fie păcăliți, manipulați! “Trioul conjugal de circumstanță“ a gândit, probabil, că românii sunt naivi și că îi pot “ameți“ cu lucruri de genul “uite cum ne gândim la voi și vă lăsăm să aveți curent, gaze, internet, cablu fără să le plătiți“! Le-o plăcea românilor să primească “moca“, dar fraieri NU sunt! La ce le-ar folosi toate aceste gratuități, dacă nu le vor putea folosi? Pentru că, dacă această lege se aplică, toți vom rămâne fără curent electric! Și consumatorii casnici, și industriali!
E lesne de intuit că mulți dintre furnizori fie vor intra în insolvență, fie direct în faliment, fie pur și simplu nu vor plăti mai departe. În toate aceste situații, urmarea este una singură: producătorii, transportatorii și distribuitorii nu vor primi bani! Transportatori sunt Transelectrica și Transgaz (deținute majoritar de stat), distribuitori (cei mai mari) sunt Electrica (statul român fiind cel mai mare acționar, cu 47% din titluri), CEZ, E.On, Enel și Engie, iar cei mai mari producători sunt Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, ELCEN București (deținute majoritar de stat), OMV Petrom și regenerabilii.
Astfel, cele mai multe companii sunt deținute majoritar de statul român. Și tocmai în acestea s-a găsit trioul Ciolacu – Ponta – Tăriceanu “să dea cu biciul“!
Pentru că, dacă furnizorii nu vor avea bani suficienți și vor intra în insolvență sau faliment, primii care nu vor primi bani vor fi exact aceste companii de stat: Transelectrica, Transgaz, Electrica, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, ELCEN București!
Iar aceste companii, dacă n-au încasări, nu vor putea, la rândul lor, să-și continue activitatea! Pentru că nu vor avea bani! Urmarea: nu vor mai fi curent electric și gaze naturale în țară! Pentru că, chiar dacă, de exemplu, Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, cu banii din conturi, vor putea continua activitatea, nu vor fi suficiente gaze și curent ca să acopere consumul intern.
….Senatul a adoptat proiectul de lege. În urma reacțiilor venite din piață, în Camera Deputaților s-a încercat “să se arunce praf în ochi“: la prima vedere, pare că prevederile s-au îmbunătățit. Dar, din păcate, nu este deloc așa!
În proiectul de lege aprobat în Comisia de Buget – Finanțe și care merge la dezbateri în Plenul Camerei Deputaților, la articolul 4, se arată că: “(1) La cererea beneficiarului, persoană fizică, afectată direct sau indirect de măsurile impuse de autoritățile competente, pe perioada stării de urgență sau a operatorului economic, a cărui activitate a fost oprită sau al căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână la plată, pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile. (2) La expirarea perioadei de 3 luni menționate la alin.(1), beneficiarii de servicii de utilități vor plăti sumele scadente, eșalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi și penalități de întârziere. (3) Operatorii economici care suportă amânarea la plată vor eșalona debitele restante fără a depăși raportul de 1/12 pe lună. (4) Pentru acoperirea echivalentului sumelor neîncasate ca urmare a măsurilor prevăzute la alin.(1), Ministerul Finanțelor Publice va pune la dispoziția furnizorilor de utilităti, afectați de măsurile de la art.4 alin.(1), la cerere, prin Trezoreria Statului, credite de trezorerie pentru o perioadă de până la 18 luni. Alternativ, furnizorii de utilități, afectați de măsurile de la art.4 alin.(1) pot accesa, la cerere, linii de creditare garantate de stat în regim de factoring (n.r. – Factoringul este procesul prin care tu iti cesionezi creantele si poti incasa pe loc banii pentru facturile tale!) pentru o perioadă de până la 18 luni“.
Articolul 5 prevede că “în termen de 10 zile de la adoptare, Ministerul Finanțelor Publice, va elabora norme metodologice de aplicare a acestei legi“.
Ceea ce este mai mult decât o nerozie! Practic, toată activitatea economică din țară a scăzut cu cele 15 procente! Dacă luăm ca exemplu doar consumul de energie electrică, acesta a scăzut cu circa 15 – 20%. Dacă, în acest moment (3 aprilie, ora 11.15), consumul este de circa 6.800 MWh/h, pe 3 martie, la aceeași oră, era de 8.200 MWh/h, iar pe 3 februarie – de 8.300 MWh/h, ceea ce înseamnă o scădere de 17 – 18%!
În aceste condiții, furnizorii vor trebui, practic, să plătească facturile la energie și gaze naturale pentru toți consumatorii industriali din țară! Pare că deputații din Comisia de Buget – Finanțe “au îndulcit viața“ furnizorilor. Așa că dau posibilitatea acestora să facă împrumuturi. Sigur, împrumuturile sunt purtătoare de dobândă! Pe care le va suporta tot furnizorul! Nu plângem de mila furnizorilor, dar nici nu vedem de ce aceștia ar trebui să plătească facturile consumatorilor industriali! Este ca și cum noi, acasă, ar trebui să plătim facturile vecinilor, pentru că așa cere Parlamentul! Nimănui nu i-ar plăcea așa ceva!
În plus, nu credem că multe bănci vor acorda credite pentru furnizori, de teamă că aceștia nu vor mai încasa facturile! Criza economică va conduce la multe insolvențe și falimente, așa că băncile nu-și vor asuma astfel de riscuri!
În consecință, pentru a se împrumuta, furnizorilor le rămâne bugetul statului, Trezoreria!
Opinia noastră este că, de fapt, asta urmărește Opoziția! Să golească bugetul statului! Pentru că, dacă acordă împrumuturi de miliarde de euro pentru plata utilităților (energie, gaze, apă/canal, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV), nu mai rămân bani pentru nevoile urgente, gen echipamente medicale pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
Sigur, sunt oameni, dar și firme care, în această perioadă extrem de dificlă, au nevoie de sprijin! Dar sprijinul trebuie îndreptat către aceștia, nu alandala, către toată lumea! Dar, socoteala oamenilor de bunăcredință nu se potrivește cu cea a politicienilor! Pentru un vot în plus ar fi în stare de orice, inclusiv să pună pe butuci economia României! “
1 comentariu
Tradorul de Petcu mai bine tacea ca ori ca oricum vorbeste prosti. Chiar nu -ți este rușine să debitezi aceste prosti tradatorule?