Autoritățile locale şi şefii mai multor instituții publice s-au întrunit în ultimele zile la Prefectura Giurgiu, în cadrul Comitetului local de combatere a bolilor, după ce focarul de pestă porcină s-a extins în mai multe județe din țară. In plus, au avut loc întâlniri şi cu primarii, care au fost informați cu privire la măsurile de prevenire a apariției pestei porcine.
In cadrul acestor întâlniri, membrii comitetului local de combatere a bolilor au întărit starea de alertă maximă: DSVSA ține permanent legatura cu medicii veterinari din teritoriu, Politia județeană a instruit lucrătorii şi a intensificat controalele în târguri şi în trafic, în vederea respectării măsurilor de prevenire a introducerii bolii pe teritoriul județului Giurgiu, jandarmii giurgiuveni acordă tot suportul autoritătilor, angajații acestei structuri fiind instruiți în acest sens, Poliția de frontieră a intensificat, alături de lucrătorii vamali, controalele din punctele de graniță, toate acestea sub coordonarea Instituției prefectului județului Giurgiu.
“Sunt mai multe județe unde s-au confirmat focare de pestă porcină. La Tulcea e cel mai rău. Din fericire pentru noi, nu avem situații in județ, însă acesta e un semnal şi mai mare de alarmă de a ne face treaba. Trebuie să fim atenti şi vigilenți. Iar prima măsură care se impune este informarea populației cu privire la răspândirea virusului. In acest sens am avut întalniri şi cu primarii şi cu şefii deconcentratelor. Facem tot ce depinde de noi pentru a preveni”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Adriana Puțaru, subprefectul județului.
Că judeţul Giurgiu se află sub atenţionare privind posibilitatea apariţiei pestei porcine africane, în acest sens autorităţile luând o serie de măsuri pentru prevenirea acesteia, a reieşit şi din declarația directorului DSVSA Giurgiu, Liviu Florescu. In plus, pe lângă activarea Comitetului local de combatere a bolilor, intalnirile cu primarii, autoritățile județene au avut întâlniri şi cu reprezentanții celor 11 ferme autorizate din județ, dar şi cu asociația vânătorilor.
“Suntem pregătiți pentru a acționa, dacă situația o va impune. Fiind solidari cu colegii de la Tulcea, o echipă formată din trei colegi ajută la limitarea focarului de acolo. Sperăm să nu avem a face prea curând cu asemenea situații”, a conchis Liviu Florescu, directorul DSVSA. Informarea populației s-a realizat prin afise în locuri publice si prin medicii veterinari de la nivelul localităților.
Si pentru că în comitetul local de combatere a bolilor sunt membrii de drept, reprezentanții structurilor MAI – Inspectoratul județean de poliție, Inspectoratul județean de jandarmi, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, Inspectoratul pentru situații de urgență- au luat parte la întâlnirea cu mass-media unde au expus masurile adoptate pentru prevenirea apariției şi răspandirii pestei porcine.
Inspectoratul județean de poliție, ca partener, spunea cms şef de poliție Cătălin Tone, a luat masuri la nivelul celor 51 posturi de poliție comunale, două orăsenesti şi unul municipal, astfel încat toți polițistii să fie informați şi aceştia mai departe să informeze cetățenii.
“Pe lângă instruirea personalului, am emis la nivelul unității o dispozitie, creând astfel cadrul de a acționa atât pentru prevenirea cât şi pentru a interveni în cazul apariției unor focare. Vom acorda tot suportul autorităților locale şi județene, precum şi colegilor noştri, vom informa populația cu privire la pesta porcină, considerând că oamenii trebuie să stie că nu se îmbolnăvesc, dar şi cum sa acționeze. Poliția giurgiuveană e pregătită şi să intervină cu filtre de control şi dezinfecție, dacă se va institui alerta.
De altfel, de la începutul lunii, împreună cu colegii jandarmi am acționat în fiecare duminică în zona târgurilor, constatând că populația s-a conformat măsurilor instituite iar singurele amenzi aplicate au fost la regimul circulației. Si pe viitor vom fi la fel de vigilenți şi vom acționa în consecință”, a declarat cms. şef Cătălin Tone, inspector şef al IPJ Giurgiu.
La rându-i, col. Daniel Rusanu, inspector şef al IJJ Giurgiu, a subliniat că “In contextul evolutiei pestei porcine la Giurgiu, în intervalul 8-22 iulie, jandarmii au întreprins o serie de măsuri. Au efectat 9 controale mixte în colaborare cu IPJ şi DSVSA, în targuri şi alte 6 actiuni cu DSVSA. Au fost implicati 30 de jandarmi, care initial au fost instruiti. Aceştia, la randul lor , sunt pregătiti să ofere informatii cetătenilor cu privire la pesta porcină şi la măsurile ce se impun”.
Si pentru că politia de frontieră a intensificat, alături de lucrătorii vamali, controalele din punctele de granită, cms şef Nicu Raboj, inspector sef al ITPF , a precizat că “ În toate punctele de trecere a frontierei, personalul sanitar veterinar existent în incinta punctelor de trecere a frontierei, în cooperare cu reprezentanții Poliţiei de Frontieră Română acţionează pentru prevenirea intrării pe teritoriul României a Pestei Porcine Africane, fiind aplicate o serie de măsuri. La frontiera internă, în situația prezentării la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România a autovehiculelor care transportă porci vii, personalul Poliției de Frontieră Române va informa Direcțiile Județene Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în vederea efectuării controalelor sanitar-veterinare asupra acestor transporturi. Folosim acest prilej pentru a informa toți cetățenii, care intenționează să tranziteze prin Punctele de Trecere la Frontieră de la granița cu Bulgaria, cu privire la faptul că pe teritoriul acestei țări este interzisă intrarea din ţări membre ale Uniunii Europene, precum şi din țări terţe cu carne de porc sau produse alimentare care conţin carne de porc, pentru consum propriu, iar mijloacele de transport care intră pe teritoriul Bulgariei sunt supuse dezinsecţiei.”.
In concluzie, autoritățile județene şi reprezentanții MAI solicită sprijinul şi ințelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor luate, având în vedere gravitatea bolii şi consecintele economice grave generate de aparitia ei.
Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar, alte autorități, DSVSA Giurgiu sau apelați 112, numărul unic de urgență.
Mariana Mitroi