Suntem un oraş eliberat de două ori de Mihai Viteazul, în ianuarie şi octombrie 1595. Un bulevard şi un parc i-au primit deja numele. O statuie a Viteazului îşi avea locul la Giurgiu, după cum şi-l are şi la Călugăreni. Despre ce fel de monumente ar fi necesare aici şi acolo şi despre cât de mult ar fi pregătite comunităţile respective să dezbată şi să înţeleagă problema reprezentărilor plastice în contemporaneitate, poate vom discuta altădată. Despre statuia adusă spre a fi amplasată în sensul giratoriu de la intersecţia bulevardelor Bucureşti şi Mihai Viteazul cred că merită însă să vorbim acum.
Am mai atras atenţia în anii din urmă că în astfel de spaţii nu se pretează orice fel de statui. Prin definiţie, ele ar trebui să prezinte imagini admirabile tuturor celor care se îndreaptă către intersecţia în cauză ori, cel puţin, să nu dea ocazii pentru comentarii răutăcioase.
Ca să fim cât se poate de clari, opinăm că replica statuii din Piaţa Universităţii, odată realizată şi adusă la Giurgiu, trebuie montată pe un soclu. Actualul soclu, ne referim la cel turnat mai an în pastila verde, este neadecvat, dar poate fi modificat, pentru a satisface cel puţin două cerinţe: pe de o parte, poziţia braţului înarmat trebuie să ţină seama de punctul cardinal în direcţia căruia se află capitala Imperiului otoman; pe de alta, este de evitat ca bidiviul voievodului să-şi prezinte posteriorul celor ce vin spre intersecţie din oricare dintre cele patru direcţii perpendiculare. Singura soluţie acceptabilă pare a fi aşezarea calului pe o diagonală, având capul spre Spitalul de urgenţă, partea mai puţin agreabilă fiind rezervată trecătorilor din parc.
Aş propune luarea în calcul şi a unei variante de amplasare a statuii direct în parcul cu pricina, în urma unui concurs de amenajament peisagistic. Oricum, ar fi o soluţie ce ar atenua impactul agresiv al actualului proiect.
C-o fi una, c-o fi alta, ce e scris şi pentru noi…
