Sunt unul dintre cei mai activi jurnalişti locali pe reţelele de socializare, unde oamenii lipsiţi de inhibiţii îşi exprimă diverse puncte de vedere pe chestiuni importante cum ar fi lipsa de respect – chiar scârba – pe care actualii guvernanţi o arată faţă de poporul în numele căruia se lovesc cu pumnul în piept totdeauna când au în faţă un microfon şi cel puţin doi aiuriţi gata să-i creadă. Primii care au ieşit în stradă apreciind gestul de demnitate al medicului Raed Arafat şi taxându-l pe cel ce l-a umilit în faţa a milioane de români, au fost târgu-mureşenii, cei care-l cunosc cel mai bine pe părintele SMURD-ului. Oamenii lui Băsescu şi Boc au luat toată această acţiune ca pe una uşor de gestionat, un moft ardelenesc. Numai că nu au luat în considerare faptul că societatea româneasca aştepta un boârnac, un simbol, un liant, un motiv să se trezească din hipnoză. Şi au mai scăpat ceva din vedere. Puterea de diseminare a informaţiei a celei mai în vogă reţele de socializare, pusă la punct de Mark Zuckerberg: Facebook-ul care a stârnit viesparul în ţările arabe.
În câteva minute, întreaga ţară s-a inflamat. A doua zi, România era o oală sub presiune, gata să explodeze. Românii din celelalte mari oraşe încă şovăiau.
Rând pe rând au început să iasă bucureştenii, timişorenii, orădenii, braşovenii, arădenii. Ce s-a întâmplat la Bucureşti ştiţi deja, noi nu insistăm pe această chestiune.
Giurgiuvenii încă dormeau somnul dulce al nepăsării. În aceste condiţii, am făcut un pariu cu prietenii ştiuţi şi neştiuţi ce-mi accesează pagina de faceebook că voi coborî în agora din proprie iniţiativă şi mă voi solidariza cu medicul Arafat şi SMURD, asumându-mi riscurile să fiu înjurat, ridiculizat sau batjocorit.
Vineri, săptămâna trecută, am scris pe o pancartă „Respect, Solidaritate – Arafat SMURD” şi m-am aşezat pe scările Teatrului Tudor Vianu, în speranţa că voi pierde pariul pus cu prietenii pe facebook.
Experimentiul meu jurnalistic consta în a demonstra că societatea civilă în Giurgiu este, dacă nu inexistentă, cel puţin lipsită de vlagă. Giurgiuveanul, ca orice român, a uitat sentimentul inefabil ce ţi-l dă solidaritatea.
Ca să fiu şi mai evident în gestul meu, am pornit în pas egal, purtând pancarta la vedere, pe străzile municipiului, spre Piaţa Centrală, unde am încercat să intru în dialog cu cetăţenii. Luaţi prin suprindere, mulţi m-au ocolit, mulţi au refuzat să interacţioneze cu mine, alţii s-au arătat solidari şi m-au încurajat.
Prima parte a experimentului meu s-a încheiat spre apusul soarelui. Mi-am propus să revin în faţa Teatrului „Tudor Vianu” a doua zi la prânz. De data aceasta mi-am anunţat gestul giurgiuvenilor cu care am intrat în contact, primind numeroase promisiuni că vor fi alături de mine. Oamenii simţeau nevoia unui lider, simţeau nevoia să fie organizaţi, dirijaţi.
Sâmbătă mi s-au alăturat circa 15 persoane şi 4 copii. Cu toţii doreau RESPECT şi SOLIDARITATE. Cei ce treceau prin faţa noastră ne priveau cu ochi lipsiţi de viaţă. Nepăsători de parcă mesajul nostru nu-i privea şi pe ei. La terminarea etapei a doua a experimentului, am părăsit ultimul zona. Înainte de a mă urca în automobil am fost „abordat” de un echipaj de poliţie format din doi poliţişti şi întrebat dacă am avut vreun incident pe parcursul demersului meu jurnalistic. Le-am mulţumit pentru grija acordată şi ne-am despărţit în cele mai cordiale relaţii.
Graţie televiziunii locale Valahia TV, gestul meu a fost adus la cunoştinţa locuitorilor oraşului. Sâmbătă seara, majoritatea giurgiuvenilor cu pagina de facebook se contactau invitându-se la o acţiune de protest în faţa Prefecturii Giurgiu.
Duminică, 15 ianuarie, în faţa Prefecturii eram deja 45 de oameni adunaţi într-un miting spontan care ne exprimam nemulţumirea faţă de actualul regim Băsescu, ceream alegeri anticipate, demisia guvernului şi a lui Traian Băsescu, respect şi solidaritate. Din păcate, trebuie să recunosc faptul că nici de data aceasta giurgiuvenii nu s-au alăturat din proprie iniţiativă a protestatarilor.
Luni am stabilit să ne vedem din nou şi să continuăm protestul nostru. Surpriza plăcută a fost să vedem că în faţa Teatrului “Tudor Vianu” s-au adunat circa 200 de persoane de diferite vârste şi categorii sociale.
Marţi, în cea de a patra zi a protestelor la Giurgiu, în centrul oraşului s-au adunat circa 400 de persoane, scandând deja celebrele lozinci: Jos Băsescu, Jos dictatorul, Libertate, Demisia, Alegeri anticipate şi, evident, nelipsitul „Ieşi afară, javră ordinară”.
Ceea ce a început ca un experiment al unui giurgiuvean ce părea a fi uşor dus cu pluta, numai bun de băgat în cămaşa de forţă, s-a transformat, în 4 zile, într-un protest în toată regula, repunând Giurgiu pe harta României şi scoţându-l din amorţeală şi nepăsare.
Traian Metaxa
