În cadrul Proiectului Național – PNL are grijă de sănătatea ta – joi, 1 octombrie, la Cafeneaua artiștilor din Giurgiu au avut loc acțiuni de omagiere a Zilei Internaționale de Luptă împotriva Cancerului de Sân, organizate și susținute de membre ale Organizației de Femei din cadrul PNL.
Astfel, în prezența unei numeroase asistențe, alcătuită, în principal, din femei, dar și factori decizional din sănătate și mediul politic local, au avut loc dezbateri bazate, în principal pe actul de prevenție, dar și pe modul de luptă împotriva cancerului la sân.
Catalogată a fi cea mai des întâlnită formă a acestei maladii, cu o incidență de peste 7000 de cazuri depistate anual, din care 3000 în fază terminală, cancerul de sân impune atât implementarea unor programe naționale de monitorizare a bolii dar, mai cu seamă, promulgarea unui Proiect de Lege al prevenției în Sănătate.
În acest context, femeile liberale au luat deja inițiativa strângerii necesarului de semnături, ca un prim pas al marilor acțiuni ce vor urma în acest sens.
Denumită luna roz, luna octombrie se dorește a concentra toate inițiativele de prevenție și luptă cu aceste maladii, iar liberalele giurgiuvence au luat startul cu brio.
Astfel, după intonarea Imnului femeilor liberale, realizat de îndrăgita interpretă Dida Drăgan, membru PNL, vicepreședinte al Organizației de Femei la nivel central și de organizație județeană , copreședintele femeilor liberale din Giurgiu Daniela Cristina Neagu și Mărioara Velicu au prezentat atât Programul partidului pentru sănătate, dar și obiectivele acestuia: prevenția, prin acțiuni de conștientizare a populației și strângerea de semnături pentru promulgarea Legii prevenției .
Constituind prima cauză a mortalității în rândurile femeilor din țara noastră, cancerul de sân are cea mai mare incidență și situează Romînia pe primul loc în Europa, la mortalitatea generată de această maladie.
Prezentă la dezbateri, dr. Elena Dinu, precizează că totul poate fi prevenit mai ușor. Mai mult, Legea prevenției propune înființarea de autorități și cadre organizate pentru derularea unor programe pe termen mediu și lung. De asemenea, alocarea unui procent între 2 și 10% din bugetul sănătății ar permite implementarea tuturor proiectelor.
Cunoscută pentru performanțele profesionale notabile, psihologul Monica Lăceanu avertizează că sănătatea publică a devenit și pentru psihologie un subiect de mare interes, ce a generat apariția unui domeniu interdisciplinar, o ramură aplicată și este numită psihologia sănătății. S-a constatat că, de fapt, 30% dintre diagnostice nu sunt cauzate de suferința unor organe, ci apar pe baza unor simptome funcționale cu substrat psihologic.
Nelipsit de la acțiunile cu impact general asupra interesului populației, președintele Organizației Municipale a PNL, deputatul Nicolae Florian, salută inițiativa colegelor liberale pe care le asigură de tot sprijinul său, mai ales că demersul acestora în realizarea Proiectului pentru promulgarea Legii prevenției în sănătate, reprezintă prioritatea numărul unu a tuturor cetățenilor.
1 comentariu
Ar fi frumos ca si femeile din psd sa aiba aceleasi preocupari, si nu sa atarne pe la mesele pensionarilor, mai ales dna Mareana. Saraca, nu ii spune nimeni ca daca ai tocuri, nu inseamna ca esti doamna.