Are o arhitectură frumoasă, cu elemente care se mai păstrează şi astăzi. Construită temeinic, aşa cum se făcea pe vremuri, clădirea ridicată la începutul anilor 1900 de soţia unui boier al locului, Elena Tocilescu, a fost martora unor vremuri de restrişte, a stat demnă în faţa mai multor regimuri politice şi a trecut prin numeroase schimbări. Încă de la început clădirea a fost destinată comunităţii. A fost pe rând şcoală, orfelinat, iarăşi şcoală, liceu şi în ultimii ani de funcţionare, institut de proiectare. Fosta clădire, cunoscută celor mai mulţi dintre giurgiuveni după ultima denumire, este lăsată în paragină de circa 12 ani, de când institutul a dat faliment şi maiestoasa clădire a devenit proprietate privată. De atunci starea sa se degradează pe zi ce trece, şi ceea ce mai ieri era o bijuterie arhitectonică, având statut de monument istoric, astăzi este doar o clădire veche, dezolantă. Giurgiuvenii în vârstă care trec pe strada Mircea cel Bătrân privesc imobilul cu tristeţe şi nostalgiază, vrând-nevrând.
Prin oraş umblă vorba că actualul proprietar ar intenţiona să o demoleze şi să construiască în locul clădirii monument una modernă, la fel cum este locuinţa “pestriţă” din spate. Fără istorie şi frumuseţe arhitecturală, cu termopane şi bare metalice.