Cel mai cunoscut cântec patriotic de către români este, fără îndoială, Hora Unirii. Cu o poveste extrem de interesantă, această melodie a marcat, practic, (poate) cel mai important moment din istoria noastră, Unirea Principatelor Române, unire înfăptuită de către Alexandru Ioan Cuza pe 24 ianuarie 1859, la Iaşi.
Care este story-ul acestui cântec? Hora Unirii este înainte de toate o poezie compusă de Vasile Alecsandri, unul dintre cei mai importanţi paşoptişti, publicată pentru prima dată în revista Steaua Dunării, în 1856, revistă condusă de către Mihail Kogălniceanu. Poezia însă avea să-şi câştige notorietatea de-abia după ce compozitorul moldovean Alexandru Flechtenmacher a compus muzica.
Hora Unirii a devenit un simbol naţional odată cu 24 ianuarie 1859, adică odată cu aşa zisa Mica Unire, iar dansul în cerc, peste ani, a ajuns să simbolizeze unitatea spirituală şi egalitatea între români.
După Al Doilea Război Mondial şi instaurarea guvernului Petru Groza, Unirea Principatelor nu a mai fost sărbătorită, iar Hora Unirii a fost pentru o perioadă interzisă. În 1959, la centenarul Micii Uniri, Gheorghe Gheorghiu Dej a hotărât totuşi să se sărbătorească ziua de 24 ianuarie, şi astfel cântecul a revenit pe buzele românilor.
În pofida popularităţii sale fără precedent, din nefericire, Hora Unirii n-a fost niciodată imn naţional.
știre anterioară
știre următoare