Îmi plac oamenii frumoşi şi sinceri. Tot ei mă şi inspiră, indiferent de funcţie, de pregătire sau de religie. Sinceritatea înseamnă încredere, naturaleţe şi comunicare reală. Cineva ar putea spune că e destul de dificil să mai găseşti, mai ales la ora actuală, astfel de oameni. Dificil, dar nu imposibil. Am avut parte de ei şi mi-au rămas aproape. Oamenii sunt foarte diferiţi şi asta îi face să fie unici. Oana-Maria Dragne, directorul Teatrului Tudor Vianu, este un om simplu, dar special.
„În decembrie trebuia să scot primul meu EP (EP-ul e un album muzical dar mai scurt).Aveam piesele, numele, conceptul, pozele, ideea de marketing, totul!Îmi mai trebuia doar TIMP. Timp să le finalizez pe toate și să le dau drumul în lume. Eram pregătită pentru critici și prejudecăți. Am lăsat asta. Am lăsat asta ca să fiu managerul unui teatru, gândindu-mă că voi reuși să fac ceva pentru prietenii mei actori cu dreptatea în brațe și cu o forță de sacrificiu de care n-am fost conștientă până azi.
,,Șterge-ți pozele sexi pentru că te vor ataca”, ,,Taci chiar și când ai dreptate”, ,,Nu da note corecte la evaluare pentru că angajații te vor da în judecată”, ,,Copila asta e manager de teatru?’’ ,,Mancați puțin de aveți corpul ăsta sau e doar tinerețea’’, ,,Nu muncești tu mai mult decât mine!” ,,Ți-o arzi manager acum, nu mai ai timp să ieși cu noi!’’, ,,Lasă că merge ș-așa’’… au venit și criticile și prejudecățile, dar nu de unde mă așteptam. Pentru muzică eram pregătită să îndur fiindcă muzica e a mea, nu mi-o ia nimeni! Pentru ce trăiesc astăzi, nu!
Am sprijinul unor oamenii importanți și mulțumesc pentru asta în fiecare seară înainte să adorm, am actori cu care m-aș arunca din avion cu încrederea că talentul și cei 7 ani de acasă vor transforma asfaltul într-o pernă moale la impact, mi-a dat Dumnezeu talent de mă întreb și azi ,,de unde???” și am ajuns în punctul în care ‘mor cu dreptatea și cu talentul în brațe’ pentru că ,,așa vor mușchii’’ unor oameni cu PREA MULT TIMP! Oamenii au uitat că eu cânt (nu că înainte leșinau după mine dar eram în plină ascensiune)…când aud întrebarea ,,deci tu și cânți?’’ ceva în mine se distruge! Eu în PRIMUL RÂND CÂNT! Am CONT DE SPOTIFY care crește și azi, am ridicat un label, ne-am făcut studioul nostru, ZeroEntertainment a fost de la zero pe bune-doar eu și prietenii mei la fel de obsedați de muzică. Era greu să n-ai un nume în spate, să nu ai haine scumpe ca să ieși în evidență sau să nu cânți manele, eram atât de săraci dar eram FERICIȚI și eram ATÂT DE APROAPE! Înainte aveam sute de like-uri la poze, acum abia depășesc 100… Nu e interesant! Nu e interesant că muncesc, că reușesc să conduc un teatru și nici măcar faptul că am curaj să fiu unul dintre cei care spun: nu, nu ‘’lasă că merge așa’’! Și sunt tot frumoasă, tot sexi, tot tânără…am și unghii și gene puse la salon-degeaba, =0 Ce vreau să spun este că 1. Fără să îmi dau seama am pus viitorul unui teatru mai presus de artistul UNA pentru care Dumnezeu știe câte am tras și 2. suntem niște oi. Habar n-avem ce ne place și de ce. Ridicăm din ce în ce mai sus nonvaloarea, vorbim atââât de mult, ne flexăm de nu mai vedem de mult suflete, suntem experți în teorii și atacuri. Dacă ar exista un premiu al celui mai original mod de a-ți arunca frustrarea în capul altui om, un român ar lua acest premiu! Bineînțeles, există și excepții dar nu fac față majorității. Mai precis…ce ar trebui să înțeleg din asta??? Că am renunțat la dragostea vieții mele-muzica, la timpul cu familia și prietenii mei (în sensul că dorm în teatru, nu în sensul că ne vedem rar așa cum probabil fac oamenii cu treburi), la iubire, la somn și la inocență ca să mă lovesc de un zid? Că nici când ai ‘influență’ sau chiar încerci să faci PERFORMANȚĂ fără nici măcar un șurub în firea lui, nu vei reuși fiindcă ,,așa vor mușchii’’ unora? Atunci ce să spun eu mai departe copiilor, fetițelor în special? Ce argument să am când le spun să fie cinstiți, să muncească mult și să nu-și piardă credința fiindcă binele mereu învinge? Mă uit în oglindă, văd cearcănele de deasupra zâmbetului și-mi spun: ,,Ești o ipocrită, așa-i?’’Astăzi avem Hăul Sfinților. Despre oameni și elfi în regia Antonella Cornici . Nu, nu avem costume de la Versace și elfii nu au sclipici de la Fenty pe gene, dar avem ceva ce știm sigur că e nevoie să fie văzut! Nu am repetat în Bali ci pe scena plină de praf, nu am stat la soare cu un cocktail cu umbreluță, ci am repetat două săptămâni la foc continuu, am dormit și am mâncat atât de puțin încât nu mă vedeam dacă mă ascundeam dupa un indicator rutier. N-am cu ce să vă iau ochii, sunt doar un OM!”
