Aproape jumătate din suprafaţa acoperişului Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională de la Tântava a ars în urma unui incendiu ce a izbucnit sâmbătă noaptea, respectiv 25 spre 26 iunie. Din fericire, nimeni nu a păţit nimic, doar sperietura a fost mare. Oarecum paradoxal, dracul nu e atât de negru, pentru că imobilul respectiv a fost prins într-un proiect câştigat de Consiliul Judeţean privind reabilitarea clădirii, iar acest lucru înseamnă că beneficiarii nu vor rămâne prea mult timp fără un acoperiş deasupra capului.Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tântava, ce găzduieşte adulţi cu handicap, a devenit, sâmbătă spre duminică, destinaţia pompierilor giurgiuveni. Acoperişul clădirii a fost cuprins de flăcări în jurul orei 04.00. Iniţial, au intervenit două autospeciale cu echipaje de la Roata de Jos, iar mai apoi le-au venit în ajutor şi pompierii de la Mihai Bravu.
„A ars acoperişul pe o suprafaţă de 300 de metri pătraţi, învelitoare din tablă, tencuiala s-a degradat pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, iar cauza probabilă a acestui incendiu a fost scurt-circuitul electric”, ne-a declarat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlaşca” Giurgiu, colonelul Ion Ştefănică.
Potrivit unui comunicat de presă transmis luni, 27 iunie, de către Consiliul Judeţean Giurgiu, incendiul a afectat şi mai multe obiecte de mobilier, articole de îmbrăcăminte depozitate în podul Centrului, iar instalaţia electrică aferentă podului a fost distrusă. Personalul Centrului şi beneficiarii, respectiv 65 de persoane, au fost evacuate la timp.
La scurt timp după ce angajaţii au anunţat că din podul Centrului de la Tântava, prin acoperiş, ieşea fum, la faţa locului s-a deplasat şi conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), iar ulterior cea a Consiliului Judeţean Giurgiu.
„În jumătate de oră am ajuns la centru, erau prezenţi pompierii, primarul, poliţia locală, cea de la Mihăileşti, toţi beneficiarii care ocupau clădirea erau evacuaţi. Nu a fost nici unul rănit, nu i s-a întâmplat absolut nimic nici unuia dintre ei”, ne-a spus directorul DGASPC Giurgiu, Teodora Avram.
„Avem cumva în parte rezolvată problema remedierilor pentru că a fost obţinută o finanţare pe Programul Operaţional Regional care se referă la asistenţa socială, este în evaluare procedura. Dacă nu vor fi contestaţii, în circa 10 zile oricum trebuia să înceapă reabilitarea centrului. Mai rămân evident şi alte costuri care trebuie suportate de Consiliul Judeţean. Pe această cale fac un apel către toţi cei care ar dori şi au şi posibilitatea să ajute Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Centrul de la Tântava”, ne-a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu.