Inutil să reiterăm caracterul cinic şi lipsit total de scrupule al zilelor pe care le trăim. S-a tot spus asta în ultimele decenii, nu mai are rost să reluăm şi noi acelaşi discurs; descurajant, altfel, pentru cele mai tinere generaţii şi nu numai.
Inutil să arătăm cu degetul înspre implicarea tot mai fragilă a guvernelor lumii în susţinerea educaţiei. Se ştie că masa amorfă, întregită de cvasianalfabeţi, va fi cel mai facil de manipulat electoral. Toate acestea se cunosc, au tot fost susţinute şi clamate de către minţile luminate, doar că celor care trasează destinul planetei le place prea mult puterea. Unicul drog pentru care încă nu s-a inventat clinici de dezintoxicare.
Aşa că atunci când un intelectual veritabil, precum James Campbell, expert în arthitectură la Universitatea Cambridge, publică o lucrare vizând istoria sediilor de bibliotecă ale lumii, vestea în sine nu poate decât să ne bucure.
Concret, savantul britanic a vizitat peste 80 de biblioteci de pe 5 continente, şi a mărturisit că cea mai apropiată de sufletul său rămâne celebra Admont Abbey, din Austria, fondată în 1074 de către Arhiepiscopul Gebhard de Salzburg.
Istoria completă a bibliotecilor, pentru că de aşa ceva avem parte într-o carte cu 320 de pagini, este rezultatul a cinci ani de muncă. Putem admira astfel – de vreme ce Campbell şi-a susţinut lucrarea şi prin obiectivul fotografului William Price – cea mai mare bibliotecă a lumii, respectiv Biblioteca Congresului din Washington, dar şi cea mai veche bibliotecă care a supravieţuit în forma sa iniţială, Biblioteca Malatestiana din Cesena, dată în folosinţă în 1452.
