Actualitate

MĂNĂSTIREA SF. IOAN RUSUL DIN JUDEȚUL GIURGIU │ SLUJBA DE SFINȚIRE A NOULUI PARACLIS ȘI SFÂNTA LITURGHIE ÎN CINSTEA HRAMULUI

La Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul din localitatea Slobozia din județul Giurgiu, au debutat sâmbătă, 26 mai 2018, manifestările religioase dedicate ocrotitorului mănăstirii. Cu acest prilej, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Ambrozie, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi.
Astăzi, în Duminica Pogorârii Duhului Sfânt și în ziua sărbătoririi Sf. IoanRusul, numeroşi credincioşi au venit încă de la primele orele ale dimineții pentru a participa la slujba de sfinţire a noului paraclis al mănăstirii giurgiuvene, care a primit ca ocrotitori pe Sf. M. Mc. Teodor Stratilat, Sf. M. Mc. Hristofor și Sf. Mc. Iuliu Veteranul.
Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu prilejul primirii cerescului har, credincioşii au putut trece prin Sfântul Altar, unde au sărutat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Prestol, apoi s-au îndreptat spre locul special amenajat în apropierea sfântului locaş, unde a fost aşezată spre închinare racla care adăposteşte părticele din moaştele Sf. Ioan Rusul, iar de la Noua Catedrală Episcopală din Giurgiu au fost aduse părticele din Sfintele Moaște ale Sf. Mare Mucenic Gheorghe și ale Sf. Mucenite Ecaterina.
Tot cu această ocazie, Ierarhul nostru a sfințit noile antimise care vor fi oferite tuturor parohiilor din cuprinsul Episcopiei Giurgiului.
În continuare, în altarul de vară al mănăstirii, Întâistătătorul eparhiei noastre, înconjurat de părinți consilieri de la centrul eparhial, de părinții protopopi și secretari de la cele 4 protopopiate, precum și de alți slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeieasca Liturghie.
În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătura în care a subliniat importanța acestei sărbători în viața creștinilor, spunând că slăvitul praznic al Pogorârii Duhului Sfânt este momentul nașterii Bisericii și al începutului propovăduirii Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos în toată lumea.
Astăzi, putem spune că este ziua noastră a tuturor, sărbătoarea noastră, pentru că sărbătorim actul de întemeiere sau de naştere al Bisericii, înţeleasă ca şi comunitate de creştini, botezaţi în numele lui Hristos”, a precizat Preasfinţitul Părinte Episcop Ambrozie, în cuvântul de povăţuire.
Tot cu acest prilej, Preasfinția Sa a insistat asupra modelului de viaţă creştină oferit de către Sfântul Ioan Rusul şi mai ales asupra nevoii de promovare a valorilor creştine autentice.
„Sfântul Ioan Rusul, din tinereţe, s-a hrănit cu lumina adevărului, sorbind dulceaţa învăţăturilor dumnezeieşti, şi a primit cu multă dragoste crucea urmându-L pe Mântuitorul Hristos, cu toată nădejdea şi credinţa. Rob fiind, nu a cârtit niciodată împotriva lui Dumnezeu şi cu toate încercările stăpânului său musulman de a-i schimba credinţa, el a rămas statornic învăţăturilor celor bune şi mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, slujindu-şi stăpânul cu toată dragostea”, a arătat Chiriarhul nostru.
Sfântul, a fost pus să trăiască într-un grajd, împreună cu animalele, grajd care se umplea de mireasa duhovnicescă prin rugăciunile sale de toată noaptea, făcându-se astfel pildă tuturor. Pentru toate acestea, Dumnezeu a rânduit ca trupul lui să se păstreze nestricat până în vremea noastră şi să răspândeasca tuturor celor ce ajung şi se închină cinstitelor sale moaşte binecuvântare şi tămăduire sufletească şi trupească, a încheiat Preasfinția Sa.
La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie, în semn de aleasă preţuire pentru activitatea pastoral-misionară şi administrativă desfăşurată, a oferit părintelui Arhim. Teodor Şerban, vicar administrativ al Episcopiei Giurgiului și stareţul Mănăstirii Sf. Ioan Rusul, mai multe volume de cărți. La rândul său, Părintele Stareț a dăruit Ierarhului nostru cele două volume ale Istoriei artei feudale din Țările Române.
După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul eparhiei noastre a oficiat Slujba vecerniei din Duminica Pogorarii Duhului Sfânt, numită și „Vecernia plecării genunchilor”, fiind astfel împlinită rânduiala Vecerniei speciale în cadrul căreia s-au rostit cele opt rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt și s-au sfințit ramurile de tei și nuc – simbol al limbilor de foc ce au stat deasupra capetelor Sfinților Apostoli.
În continuare, în Centrul Pastoral-Cultural „Sf. Ier. Antim Ivireanul” al mănăstirii, a avut loc şedinţa extraordinară de constituire a noii componenţe a Adunării eparhiale, organism deliberativ ce are drept competenţă discutarea şi rezolvarea problemelor administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Întâlnirea s-a desfăşurat sub preşedinţia Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Tot cu aceasta ocazie, a avut loc lansarea cărții „Mănăstirea Comana – între istorie și legendă „, scrisă de părintele Arhim. Mihail Muscariu.
La hramul Mănăstirii Sf. Ioan Rusul au participat oficialități centrale și locale, care au primit din partea Chiriarhului nostru câte o icoană cu praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, precum și sute de credincioși, care au fost invitați să se bucure la o agapă organizată în cinstea hramului așezământului monahal.
***
Mănăstirea „Sfântul Ioan Rusul” a luat fiinţă la sfârşitul anului 2008, pe ruinele unei foste unităţi militare a Poliţiei de Frontieră Giurgiu, fiind prima aşezare monahală din ţara noastră ridicată în cinstea acestui sfânt militar.
Înfiinţarea locaşului de cult situat la marginea localităţii Slobozia din jud. Giurgiu, se leagă de o dorinţă mai veche a Preasfinţitului Părinte Episcop Dr. Ambrozie care s-a implicat foarte mult ca aici, la marginea unei păduri frumoase, să se ridice o mănăstire care să fie pentru aceste locuri o oază de lumină duhovnicească pentru toţi cei care-i vor trece pragul.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!