Actualitate Social

Măsuri dispuse în punctele de frontieră şi recomandări pentru perioada sezonului estival

 Având în vedere  experiența anilor anteriori, în perioada sezonului estival se estimează o creștere a traficului de persoane și mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria.
În acest sens, Inspectoratul Teritorial al Poliței de Frontieră Giurgiu a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei în scopul fluidizării traficului în punctele de trecere a frontierei şi asigurării unui climat de siguranţă şi ordine publică în zona de competenţă astfel:

  • S-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor;
  • Va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • Au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă;
  • Desfăşurarea unor acţiuni comunela nivel local cu structurile Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române, în scopul asigurării unui climat de normalitate şi siguranţă civică în zona de competenţă;
  • Optimizarea relaţiilor colaborare cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine,precum şi cu administraţia publică locală, pentru rezolvarea, în comun, a problemelor turiştilor, dar şi ale localnicilor.

 Statistica anului trecut, în perioada estivală
Anul trecut, în perioada estivală 01.06.2017 – 31.08.2017, au trecut frontiera româno-bulgară, prin punctele de frontieră din zona de competență  a Inspectoratul Teritorial al Poliței de Frontieră Giurgiu aproximativ 2,1 milioane persoane, din care aproximativ 1,8 milioane cetăţeni UE şi 300.000 cetăţeni non UE şi aproximativ  800.000  mijloace de transport.
Recomandări:
Pentru evitarea aglomerărilor, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Menționăm că, la frontiera româno-bulgară aflată în competența Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, sunt 5 puncte de trecere ale frontierei, două cu specific rutier-feroviar şi trei cu specific portuar:

  • pe raza jud. Giurgiu: T.F. Giurgiu – Russe – rutier-feroviar -portuar
  • pe raza jud. Teleorman: T.F. Zimnicea – Șvitșov – portuar

P.T.F. Turnu Măgurele – Nicopole – portuar

  • pe raza jud. Dolj: T.F. Calafat – Vidin- rutier – feroviar

P.T.F. Bechet – Oreahovo-bac;
Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590  unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.
 

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!