Luni noapte, în jurul orei 03.00, ora Bucureştiului, Ronaldo reuşea să centreze perfect pentru Varela şi Portugalia smulgea un punct americanilor în prelungiri. Era ultima partidă din turul secund al grupelor şi la ora invocată se finalizau primele 32 de partide ale acestui mondial. Respectiv prima jumătate din totalul celor 64 de meciuri din competiţia supremă, mai prolifică şi mai spectaculoasă ca niciodată. Da, am avut parte de 10 zile pline, cu meciuri unul mai interesant decât altul, cu surprize imense, dar mai ales cu goluri. Multe. Mai multe ca oricând.
Singura grupă care a ieşit din tipare a fost cea a Argentinei, unde în patru meciuri s-au înscris doar 5 goluri. E adevărat, două dintre acestea, marcate de către Messi, au fost două bijuterii. În rest, 9 goluri în grupa Braziliei, 17 în cea a Spaniei, 9 în grupa Columbiei, 11 în cea a Italiei, 16 în grupa Franţei, 15 în a Germaniei şi 12 în cea a Belgiei. Cu tot cu cele 5 goluri din sărăcăcioasa grupă a Argentinei, un total de 94 de goluri în 32 de partide. Implicit o medie de aproape trei goluri pe meci. Mai exact, 2,93.
Care sunt imensele surprize de care aminteam? Toată lumea replică instant: Spania şi Anglia. Cine sunt însă Spania şi Anglia? Ce reprezintă acestea? Cele mai puternice, cele mai solicitante, cele mai valoroase prime două campionate din lume. În condiţiile a două ediţii interne incredibil de echilibrate, cu câte trei echipe disputându-şi titlul până-n etapa cu nr. 38, Real, Atletico, Barca, respectiv Chelsea, City şi Liverpool, doar necunoscătorii ar avea dreptul să se declare într-adevăr surprinşi. Nu este o coincidenţă că Spania şi Anglia adună fix zero puncte în primele două runde şi dispar abrupt din peisajul brazilian.
Spania care, printre altele, îşi dispută singurică UEFA Champions League, dar şi Europa League. Finală de Ligă Real – Atletico, Barca eliminată de Atletico, Sevilla câştigătoare de Europa League. De unde energie şi chef de alte şapte partide în patru săptămâni în intervalul jumătatea lui iunie – jumătatea lui iulie? De unde chef de un alt titlu când s-au cucerit trei în şase ani?
Urmăriţi titularii Realului din Madrid, deţinătoarea Ligii Campionilor, titularii prezenţi aici, desigur, în Brazilia. În afara celor doi cocoşi galici, Varane şi Benzema, fotbalişti încă foarte tineri, de 21 şi 26 de ani, ceilalţi au fost inexistenţi, dacă nu penibili. Iker Casillas, Sergio Ramos, Pepe, Marcello, Xabi Alonso, Modric, Ronaldo, Angel di Maria. I-ne-xis-tenţi.
Şi atunci? Cine ar putea opri Brazilia? Unii spun Olanda, alţii Germania, alţii amintesc de perfida Italie sau de ţara tangoului şi a lui Messi. Eu, unul, merg pe mâna lui Didier Deschamps.
Cel care, întrebat de ce l-a lăsat acasă pe Nasri, a replicat: ”Eu sunt dator să pun în teren cea mai bună echipă, nu neapărat să selecţionez cei mai buni fotbalişti.”
Virgil MOCANU
