Precizând că va aborda fiecare temă strict în cadru instituţional, adică problemele administrative în cadrul Primăriei şi pe cele politice în cadrul partidului, Primarul Nicolae Barbu şi-a început discursul din cadrul conferinţei de presă a PSD, de joi, 17 septembrie a.c., tocmai cu această excepţie. A prezentat, pe larg, acţiunile administraţiei locale pentru semnarea Protocolului între Giurgiu şi Ruse privind cele 5 proiecte, cu o valoare de 30 milioane euro şi care vor fi depuse pe Proiectul comun România-Bulgaria, dintre care Giurgiu va primi 12-13 milioane euro, iar Ruse 17-18 milioane euro. Este vorba de cele trei axe care au fost deschise- Mobilitate urbană, transport rutier unde proiectul are deja realizate studiile de fezabilitate şi pe cel tehnic pentru programul interconectivitate între Giurgiu şi Ruse, Şoseaua Bucureşti, de la Spital până la intrarea în Remuş, Şos, Prieteniei şi str. 1 Dec.1918 până la abator, exemplificând faptul că ceea ce a rămas nefinalizat din acest program transfrontalier se va finaliza în continuare prin Proiectul european. Suma alocată Primăriei Giurgiu în acest sens este de 4,7 mil.euro. Cel de-al doilea proiect, axa 1, – mobilitate urbană la transportul pe ape, care are o valoare de 2,8 mil.euro, prevedere amenajarea canalului Sf.Gheorghe din zona cuprinsă între cele două silozuri. Aici, se vor realiza lucrări de amenajare a malurilor, precum şi a unor pontoane, unde posesorii de bărci să-şi poată lăsa în siguranţă ambarcaţiunile.
Potrivit vorbitorului aflăm că, pe axa II – o regiune verde – este cuprinsă reabilitarea şi punerea în valoare a vechii cetăţi giurgiuvene, menţionând că, la această dată, stadiul existent a depăşit faza de proiectare, şi partea de consultanţă. Lucrările sunt prevăzute a fi continuate tot printr-un program comun cu partea bulgară. Astfel, titular de proiect va deveni Primăria care va beneficia de alocarea celor mai fonduri. Tot axa II va cuprinde şi valorificarea potenţialului cultural intangibil ce va constitui obiectul unui proiect în valoare de 1,35 mil.euro şi va fi destinat zonei centrale a oraşului. Sumele vor fi destinate specialiştilor în lucrări IT , care vor realiza diverse jocuri de laser, care să reprezinte scurte scene istorice din momentele de referinţă ale oraşului. Turnul cu ceas şi farfuria vor fi printre obiectivele ce vor fi realizate în scopul propus.
Şi, cel de-al cincilea proiect pe axa V – o regiune sigură în caz de inundaţii – prevede înfiinţarea unui Centru de intervenţie şi managementul riscului acestui fenomen şi a fost stabilit să funcţioneze în carul Poliţiei locale.
Astfel, cu aceste cinci proiecte care se înscriu în strategia de dezvoltare locală a municipiului dar şi în masterplanul de dezvoltare a euroregiunii Ruse-Giurgiu, actuala conducere a Primăriei Giurgiu se va prezenta , în 2016, în faţa cetăţenilor în vederea obţinerii celui de-al doilea mandat, plecând, tocmai, de la importanţa implementării acestor proiecte.
știre următoare