Actualitate

Dumitru Beianu, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu: „Investiţiile continuă, penalităţile pentru întârzierea plăţilor vor fi suportate de cei care menţin bugetul blocat!”

Constructorii care se ocupă de lucrările la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu ameninţă cu oprirea acţiunilor respective, iar executanţii investiţiilor în diverse alte domenii de activitate cer penalităţi la întârzierea plăţilor. Blocarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean continuă să facă ravagii, pierderile suferite de instituţie fiind uriaşe. Conducerea CJ a declarat însă, recent, că va recupera aceste pierderi de la vinovaţi.

În prezent, în judeţul nostru sunt deschise şantiere în mai multe sectoare de activitate, de la drumuri şi până la asistenţa socială. Astfel, readucem în atenţie situaţia Spitalului Judeţean de Urgenţă care, de când a fost preluat în administrare de Consiliul Judeţean, a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare. Având în vedere că în cadrul contractelor semnate între Consiliu şi firmele executante sunt stipulate clauze în acest sens, societăţile care se ocupă de lucrările la spital, din cauză că nu şi-au mai primit banii pentru acţiunile efectuate, au notificat instituţia că ar putea sista investiţia. De asemenea, fiind stipulat în contract că dacă achizitorul, respectiv Consiliul Judeţean, nu onorează factura în decurs de 28 de zile de la expirarea perioadei cuvenite, acesta are obligaţia de a plăti penalităţi. Este vorba de o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Penalităţile adunate vor atinge aşadar valori exorbitante.

Investiţii pe toate palierele

În prezent, la unitatea medicală din Giurgiu se lucrează la reabilitarea şi modernizarea spitalului vechi, a celui nou şi a curţii. În ceea ce priveşte clădirile unităţii, se acţionează la schimbarea instalaţiilor termice, sanitare, electrice, alături de zugrăveli şi tencuieli. La spitalul vechi au fost finalizate secţiile de oftalmologie şi ORL, acţionându-se acum la neurologie. Reprezentanţii Consiliului Judeţean ne-au spus că ritmul lucrărilor a fost încetinit, tocmai din cauza restanţelor cauzate de bugetul blocat de prefect. Investiţiile trebuie însă finalizate cât mai repede pentru că sunt probleme cu numărul mare de pacienţi internaţi şi restrânşi în cealaltă jumătate de spital. În ceea ce priveşte spitalul nou, acolo lucrările sunt făcute cu pacienţii în saloane din acelaşi motiv, acela că nu au unde să fie mutaţi. Şi curtea spitalului este prinsă în proiectul de modernizare a spitalului, acolo fiind deja realizată repararea canalizării pluviale, se execută canalizarea pluvială, dar se acţionează şi la iluminatul exterior şi la reţeaua electrică.

Pentru toate acestea, evident, firmele îşi cer banii pentru serviciile prestate, iar după spusele preşedintelui Consiliului Judeţean, nota de plată la finalul acestei situaţii se pare că o vor plăti cei care se încăpăţânează să păstreze bugetul blocat.

În aceeaşi situaţie privind penalităţile este Consiliul Judeţean şi în ceea ce priveşte lucrări la mai multe poduri în judeţ. Unul dintre acestea este situat pe Drumul Judeţean 412 C, peste râul Neajlov, la Bucşani. În aceeaşi comună, au reînceput lucrările de reabilitare a DJ 412 C. Este vorba de o cale de acces intens tranzitată, respectiv legătura principală între Drumul Naţional 61 Giurgiu-Găeşti şi Drumul Judeţean 601 Videle-Mârşa. Se lucrează acum pe tronsonul cuprins între Uieşti şi Goleasca. Investiţiile pe 412 C sunt realizate cu fonduri din bugetul propriu.

Depozitul ecologic, în fază avansată de execuţie

Considerat, pe bună dreptate, cel mai mare succes al Consiliului Judeţean, având în vedere suma obţinută, respectiv 24 milioane de euro, proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Giurgiu a intrat în linie dreaptă încă din vara anului trecut. După ce lucrările la depozitul ecologic de la Frăteşti au fost oprite pe parcursul iernii, primăvara a venit cu reluarea investiţiilor. Astfel, în prezent, la depozit acţiunile sunt realizate în proporţie de 90 la sută. În plus, au fost deja finalizate atât lucrările de montaj cât şi reţelele exterioare de utilităţi. Investiţiile sunt în linie dreaptă şi la staţia de sortare, acolo fiind finalizată deocamdată doar pardoseala. De asemenea, mai trebuie efectuată montarea echipamentelor şi testarea lor. În prezent, se lucrează la instalarea cântarului rutier ce va măsura cantităţile de deşeuri intrate în depozit, iar în perioada rămasă până la finalul lunii aprilie urmează să fie finalizate hala de sortare, staţia Peco, atelierul auto, clădirea administrativă, cabina poartă şi alte instalaţii anexe, necesare funcţionării integrate a depozitului de deşeuri. Prima celulă, în care vor fi depozitate deşeurile ce nu pot fi reciclate, a fost finalizată, în cadrul proiectului fiind proiectate pentru construcţie în timp, încă două astfel de celule.

Proiectul intitulat „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Giurgiu” este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.

În afară de realizarea depozitului de la Frăteşti, proiectul mai prevede şi închiderea şi ecologizarea a doua depozite neconforme situate în zona localităţilor Giurgiu şi Bolintin Vale, dar şi construirea a trei centre de colectare a deşeurilor în localitaţile Giurgiu, Bolintin Vale şi Mihaileşti.

Se lucrează intens pe DJ 503 şi 503 A

Trecem acum la infrastructura rutieră şi ne referim la unul dintre cele mai importante proiecte ale Consiliului Judeţean, cel privind reabilitarea şi modernizarea Drumurilor Judeţene 503 şi 503 A, ce fac legătura între Giurgiu şi Răsuceni.

Proiectul, cu o valoare de 7,5 milioane de euro, este denumit ROAD „Reabilitarea infrastructurii de acces pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere în regiunea Giurgiu – Ruse. Astfel, vor fi reabilitaţi şi modernizaţi aproape 19 kilometri din drumurile  503 şi 503 A, ce trec prin localităţi precum Bălanu, Onceşti, Radu-Vodă, Izvoarele, Chiriacu şi Răsuceni.

De asemenea, în cadrul aceluiaşi proiect vor fi realizate investiţii şi pe circa 7 kilometri de drum municipal, între localităţile bulgare Slivo-Pole şi Riahovo.

Un pod în reparaţie capitală

O altă investiţie ce trebuie să continue, având în vedere importanţa obiectivului, este reparaţia capitală a podului din beton armat, situat pe Drumul Judeţean 601, peste râul Argeş, la Malu Spart. Valoarea investiţiei se ridică la circa 4,5 milioane lei vechi, iar potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean, au fost executate deja mai multe lucrări. Este vorba de lucrări de recalibrare a albiei râului Argeş în zona podului. De asemenea, conform cerinţelor din avizul de gospodărire a apelor, eliberat de Administraţia Naţională a Apelor Române, au fost executate gabioane pentru protecţia mediului. Au fost executate, în plus, lucrări de defrişare în zona podului, inclusiv în albia râului. În ceea ce priveşte lucrările la suprastructura podului, până la această dată au fost montate schelele de lucru în vederea începerii acţiunilor efective de reparaţie capitală a obiectivului.

DJ 411, în reabilitare şi modernizare

Accelerarea dezvoltării economice a 14 comune din judeţul Giurgiu, prin îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de transport. Acesta este obiectivul principal al proiectului Consiliului Judeţean privind reabilitarea şi modernizarea Drumului Judeţean 411. Calea de acces porneşte de la limita cu judeţul Călăraşi şi trece prin următoarele comune Hotarele, Isvoarele, Teiuşu, Mironeşti, Comana, Budeni, Brăniştari, Călugăreni, Crânguri, Singureni, Iepureşti, Bulbucata, Podu Doamnei, Clejani. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, având o valoare de peste 79 milioane lei. Prin intermediul acestuia sunt  efectuate lucrări de reabilitare şi modernizare pe toată lungimea căii de acces.

Sunt avute în vedere lucrări de reabilitare şi modernizare pe mai multe tronsoane. În apropiere de Comana, de exemplu, până la podul din localitate, a fost turnat deja asfalt pe o lungime de 2 kilometri, urmând să fie realizată lucrarea prin pădure, până la DN 5A. Se lucrează de asemenea pe tronsonul ce trece prin Brăniştari, Budeni, Călugăreni şi Iepureşti, dar şi între Bulbucata şi Clejani, ne-au mai spus reprezentanţii Consiliului Judeţean.

Continuă investiţiile şi la Centrul Tântava

Un alt proiect important câştigat de Consiliul Judeţean Giurgiu tot pe Programul Operaţional Regional 2007-2013 vizează de această dată domeniul asistenţei sociale. „Reabilitare, modernizare şi dotare Centru de Integrare prin Terapie Ocupaţională Tântava” este denumirea proiectului, cu o valoare de 3,6 milioane de lei. Prin intermediul acestui proiect, odată cu modernizarea Centrului de la Tântava, Consiliul Judeţean îşi propune creşterea gradului de incluziune a persoanelor adulte cu handicap, prin dezvoltarea abilităţii de viaţă independentă, dar şi crearea unui mediu de viaţă care să contribuie la o stare de spirit pozitivă a persoanelor asistate.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!