Preluarea Spitalului Judeţean de Urgenţă de către Consiliul Judeţean în vara anului trecut a însemnat pentru această unitate spitalicească reluarea investiţiilor în reabilitarea şi modernizarea acesteia. Directorul economic al Spitalului Judeţean, Mariana Bârsă, arăta la sfârşitul săptămânii trecute că numai în câteva luni au fost realizate investiţii absolut necesare, precum şi reducerea arieratelor şi a cheltuielilor.
Din luna august şi până în decembrie, arieratele au fost reduse aproape complet şi au fost, totodată, reziliate mai multe contracte, care produceau cheltuieli inutile. Printre investiţiile realizate sau începute în cea de-a doua jumătate a anului trecut se numără şarpanta acoperişului de la cele două corpuri ale spitalului nou, modernizarea punctelor termice astfel încât este furnizată permanent apă caldă, amenajarea şi curăţarea curţii, o nouă staţie de oxigen medicinal, care a eliminat pierderile şi a redus consumul.
„Reducerea cheltuielilor, în paralel cu investiţiile care ne sunt necesare, a fost una dintre priorităţile noastre. Am primit permanent un sprijin foarte important din partea Consiliului Judeţean, dl. preşedinte Dumitru Beianu a acordat spitalului o atenţie deosebită. Trebuie spus că am reuşit să compensăm oarecum reducerea salarială de 25%, acordând salariaţilor tichete de masă şi prime de stabilitate, prevăzute de lege, dar pe care vechea conducere nu le-a acordat”, a arătat Mariana Bârsă.
Pentru anul 2011, programul de investiţii cuprinde igienizarea întregului spital (clădirea nouă), reabilitarea completă a spitalului vechi, modernizarea secţiei ATI, reabilitarea a trei săli de operaţie, reparaţii capitale ale hidroforului şi grupului electrogen. Nu în ultimul rând, tot cu sprijinul Consiliului Judeţean, se lucrează la un proiect pentru achiziţionarea unui tomograf, absolut necesar pentru stabilirea unor diagnostice cât mai precise şi a unor tratamente eficiente.