Stau în bătaia vântului şi sunt arse de soare în aşteptarea unui cumpărător.Care de cele mai multe ori întârzie să apară. Cărţile de anticariat din Giurgiu au preţuri uitate parcă şi ele în timp, dar chiar şi aşa, nu sunt la mare căutare. Unele încă mai păstrează mirosul înţepător al tuşului, altele au paginile îngălbenite de vreme şi coperţile aspre. Conţinutul este însă cel care contează pentru clienţi, chiar dacă îl citesc pe Flaubert sau pe Camil Petrescu în ediţii din anii ’70 – ’80.
În Giurgiu, anticarii sunt pe cale de dispariţie. Aceştia au ajuns să comercializeze ocazional, în anumite perioade din an. Singurul pe care l-am întâlnit îi aştepta pe cititori cu taraba întinsă, la intrare în Piaţa Centrală. Vinde deopotrivă cărţi noi şi vechi, dar recunoaşte că din asta abia se poate trăi şi că nu are un profit lunar mai mare de 600 de lei.
Aşa cum aflam în urmă cu câteva luni şi de la Bibliotecă, sunt mulţi giurgiuveni care citesc cărţi de dragoste semnate Sandra Brown sau volume John Saul, pe care le solicită se pare şi anticarului, şi că mai există puţini cititori, în special adulţi sau vârstnici, care preferă literatura clasică.
În faţa standului am întâlnit o doamnă care nu a mai cumpărat până acum cărţi de la anticariat dar care consideră bună ideea să achiziţioneze o carte bună la un preţ mic. Preţurile cărţilor vechi sunt cuprinse între 50 de bani şi 5 lei, în timp ce ediţiile noi ajung în librării şi la zeci de lei.