Peste 3.000 de persoane fizice şi juridice din municipiul Giurgiu înregistrează la acest moment restanţe la plata obligaţiilor fiscale de cel puţin 1.500 de lei, ceea ce înseamnă că pot apela la procedura de eşalonare a acestor datorii, pe o perioadă ce poate ajunge la maximum cinci ani. Conform proiectului de hotărâre aprobat joia trecută de consilierii locali, cei care vor să beneficieze de această facilitate trebui să îndeplinească o serie de condiţii.
Avantajele acestei proceduri de eşalonare sunt resimţite bilateral, atât de către admisnitraţia locală cât şi de către restanţieri, această variantă reprezentând şi una dintre facilităţile fiscale agreate şi încurajate de legislaţia fiscală din România.
Eşalonare se aplică contribuabililor, persoane fizice şi juridice, pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 5 ani şi pentru obligaţii fiscale mai mari de 1.500 de lei, dar care nu reprezintă amenzi de orice fel, ci doar impozite.
Conform statisticilor prezentate de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Giurgiu, cuantumul obligaţiilor fiscale restante datorate bugetului local până la finele anului trecut, este de circa 22.270.000 de lei. Din această sumă, peste 6.600.000 de lei provin de la persoane fizice şi restul de aproximativ 15.660.000 de lei sunt de la persoanele juridice.