17 sirene, din care 4 amplasate în municipiul Giurgiu, restul fiind în mai multe localităţi din judeţ, au răsunat, miercuri, 18 decembrie, la unison. Aceasta, în cadrul testării sistemului de alarmare a populaţiei, aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, şi care a fost cumpărat de Consiliul Judeţean Giurgiu, prin intermediul proiectului european „James”, câştigat în parteneriat cu vecinii bulgari.
Aşadar, la Centrul Transfrontalier de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei din municipiu s-au reunit toţi dispecerii, reprezentanţi ai ISU Giurgiu, ai Consiliului Judeţean, dar şi cei ai firmei de la care au fost achiziţionate sirenele. Dispecerilor le-au fost explicate toate detaliile despre sistemul de alarmare publică, despre softul cu care vor lucra şi despre mesajele aferente sirenelor, alarme aeriene sau mesaje în caz de calamităţi.
Directorul tehnic al firmei producătoare- Rokura, Florian Codrescu, a precizat că la Centrul de Comandă există 2 sisteme importante, separate, dar care lucrează împreună. Este vorba, în primul rând, despre sistemul integrat de comunicaţii, iar cea de-a doua aplicaţie este aceea privind sistemul de alarmare. „Sistemul de alarmare, construit aici, în zona transfrontalieră, înseamnă 17 sirene a căror putere variază între 600 şi 1.800 de waţi, puteri ce se pot mări, în funcţie de necesităţi şi de evoluţia construcţiilor din zonă, dar şi de 2 repetoare amplasate la Gostinu şi Slobozia, ce permit o acoperire foarte bună a întregii zone sau chiar a întregului judeţ”, a spus Codrescu.
O metodă nouă pentru un sistem de alarmare: mesajele
Sistemul de alarmare permite, astfel, mai multe metode de informare, iar cea mai la îndemână este comanda privind sunetele sirenelor, însă, aşa cum am prezentat deja, pot fi introduse şi mesaje specifice.”O altă metodă de informare, de alarmare, nouă pentru un astfel de sistem, este mesajul live, prin voce. El poate fi transmis de către operator direct de la microfon, dar la fel de uşor pot fi folosite mesaje preînregistrate”, a mai spus Florian Codrescu.
În toată ţara, există 1.000 de astfel de sirene ca cele de la Giurgiu, 600 fiind doar la Hidroelectrica.
La evenimentul de miercuri a participat şi administratorul public al judeţului Giurgiu, Dumitru Beianu, dar şi managerul proiectului „James”, Despina Oprea, cea care a precizat că sistemul de alarmare a populaţiei reprezintă doar o componentă a proiectului menţionat(tot prin „James”, printre alte dotări, ISU a primit şi ambarcaţiunea de intervenţii pe apă, dar va primi şi şenilata necesară în caz de căderi masive de zăpadă).
Cât de important este sistemul de alarmare
„În oraş au fost amplasate 4 sirene, iar în judeţ ne referim la localităţile Greaca, Prundu, Gostinu, Oinacu, Slobozia, Vedea, Găujani. Sunt localităţi aflate pe malul Dunării şi care ar fi într-un potenţial pericol în caz de inundaţii. De altfel, inundaţiile au reprezentat tema principală a proiectului european”, a subliniat Despina Oprea.
Însă, sirenele pot fi folosite şi în alte tipuri de dezastre, precum incendii, cutremure sau chiar căderi masive de zăpadă, iar cei de la ISU Giurgiu intenţionează să extindă sistemul la nivelul întregului judeţ.
„Sistemul de alarmare este deosebit de important pentru populaţia municipiului şi judeţului Giurgiu pentru că pot fi transmise mesaje de informare şi alarmare în cazul în care se produc sau există iminenţa producerii unor situaţii de urgenţă sau dezastre. În felul acesta, oamenii pot fi preveniţi asupra măsurilor preventive pe care trebuie să le ia, precum şi asupra măsurilor în cazul în care se impune evacuarea zonelor afectate”, ne-a declarat colonelul Ion Dristaru, şeful Centrului Operaţional de Comadă şi Coordonare a Intervenţiei Giurgiu.
știre anterioară
știre următoare