Economic La zi Social

SPECIAL: "Euroregiunea Danubius" Giurgiu-Ruse, prieteni şi parteneri

DSC_0087Au contribuit la reducerea taxei de trecere a Podului Prieteniei, şi-au acordat sprijin reciproc inclusiv în situaţiile de urgenţă, au colaborat şi în domeniul cultural, educativ, dar au împreună şi mai multe proiecte europene, devenind un exemplu pentru alte euroregiuni. Cei din Asociaţia „Euroregiunea Danubius” Giurgiu-Ruse au tras astăzi linie asupra activităţii din 2013, la o Adunare Generală găzduită de sediul Consiliului Judeţean din oraşul nostru.
Înfiinţată în 2002, Asociaţia „Euroregiunea Danubius” Giurgiu-Ruse, alcătuită din reprezentanţii mai multor instituţii din diverse domenii, din ambele regiuni, a reuşit, de-a lungul celor 12 ani de existenţă să aducă aproape două comunităţi din două ţări diferite. Aceasta, prin sprijinirea sau chiar iniţierea unor proiecte, prin înfrăţiri între localităţi din Giurgiu şi Ruse, prin vizite comune, printr-o colaborare exemplară între reprezentanţii autorităţilor giurgiuvene şi bulgare. Miercuri, 18 iunie, la Giurgiu a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei, fiind o acţiune prinsă în seria manifestărilor dedicate împlinirii a 60 de ani de la darea în folosinţă a Podului Prieteniei. Astfel, au venit la şedinţă atât şefi din domeniul administraţiei, dar şi primari şi reprezentanţi ai unor instituţii de cultură din ambele regiuni, întrunire prezidată de directorul Euroregiunii Danubius, Lili Ganceva. Pentru început, au fost ţinute discursuri.DSC_0102
„Prin munca dumneavoastră, a celor din Giurgiu şi Ruse, aţi ajuns un exemplu de colaborare pentru toate localităţile de pe cele două maluri ale Dunării”, a spus prim secretar al Ambasadei Bulgare în Bucureşti, Djovanina Dokova.
“Europa pe care o dorim şi o construim o să fie pe primele locuri în lume, de aceea, inclusiv activităţile comune dintr-o euroregiune ca Giurgiu-Ruse sunt importante, reprezintă mijloace pentru realizarea acestor idei europene”, prefectul Districtului Razgrad, Stoian Nenchev.DSC_0103
“Noi am moştenit o Asociaţie cu multe rezultate, am continuat ce s-a făcut până acum şi ne pregătim deja pentru viitoarea perioadă, 2014-2020, sperând să avem chiar mai multe proiecte împreună”, a subliniat şi prefectul Districtului Ruse, Ventislav Kalchev.
“De la început, am făcut schimburi culturale, ne-am acordat ajutor reciproc în situaţii de urgenţă, dar am avut şi foarte multe proiecte europene în comun, dând un exemplu de bună colaborare pe toată graniţa”, a afirmat preşedintele CJ Giurgiu şi al Asociaţiei, Vasile Mustăţea.
După discursuri, a fost citită o scrisoare deschisă adresată premierilor României şi Bulgariei având ca subiect starea Podului Prieteniei, de la a cărei construire se împlinesc pe 20 iunie, 60 de ani. DSC_0106
De asemenea, a fost prezentat raportul de activitate al Asociaţiei Euroregiunea Danubius pentru anul 2013, dar şi raportul anual contabil.

Imagini şi mai multe detalii despre eveniment puteţi urmări miercuri seara, în jurnalul de ştiri Valahia TV, www.valahiatv.ro de la ora 19.00.
Cătălina Sfetcu
 

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!