Au lucrat în liniște, așa cum au și declarat la cea mai recentă conferință de presă, s-au organizat exemplar, astfel că județul Giurgiu nu a intrat în atenția presei centrale cu niciun caz de urgență deosebit și nerezolvat, pe timpul celor două perioade sub cod portocaliu de ninsoare și viscol. Cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu, alături de colegii lor de la toate celelalte instituții cu atribuții în acest domeniu, Poliție, Jandarmerie, Ambulanță, primăriile din județ și nu numai, au reușit să ne treacă pe toți cu bine de efectele vremii nefavorabile.
Miercuri, 5 februarie, cei de la ISU Giurgiu au transmis presei locale, detaliat, toate situațiile de urgență la care au fost solicitați să intervină (unele nici nu au legătură cu atribuțiile ISU, așa că au primit ajutor din partea celor îndreptățiți să intervină), cu data, ora, localitatea și motivul pentru care a fost apelat 112.
S-au înregistrat, așadar, în perioada 24 ianuarie-1 februarie, 163 de solicitări pentru pompierii giurgiuveni, la care se adaugă peste 500 de solicitări ale Serviciului de Ambulanță Județean, toate fiind coordonate din Dispeceratul Integrat.
Pe 24 ianuarie, pompierii giurgiuveni au avut 8 cazuri de urgență la care au fost solicitați să intervină. Așadar, în timp ce oamenii de pe ambulanțele SMURD acordau sprijin în cazuri de vărsături, cefalee, dureri precordiale, pompierii interveneau la două incendii, unul la Dăița, iar celălalt la Bolintin Deal.
Cei de la ISU Giurgiu au primit un apel, prin 112, să intervină și în cazul unei persoane căzute în stradă( se întâmpla la Mihăilești), dar și la un camion derapat în apropiere de municipiul Giurgiu, cât și la o persoană care a anunțat că era blocată între Mihăilești și Drăgănescu.
Persoane și mașini înzăpezite, situație sub control
Zi de foc pentru pompierii giurgiuveni a fost pe 25 ianuarie, când au intervenit cu succes în nu mai puțin de 33 de cazuri. 7 au fost pentru persoane care au anunțat că au rămas înzăpezite. S-a întâmplat în sau între localități precum Florești-Stoenești, Gorneni, Bolintin Deal, Dobreni, Berceni, Grădinari, Buturugeni.
Aici, cei de la ISU Giurgiu vin cu precizarea că “persoanele și autoturismele blocate sau înzăpezite” reprezintă cazurile în care acestea nu au putut înainta pe drumurile publice, situații rezolvate în scurt timp de primării sau operatorul de drum, fără să fie afectate sau să necesite adăpostire temporară în locurile special amenajate.
Tot pe 25 ianuarie, pompierii giurgiuveni au fost solicitați să intervină în cazuri de traumatisme, autoturism derapat în șanț, dar și pentru a salva o femeie însărcinată care se afla într-o mașină înzăpezită între Mihai Bravu și Băneasa.
Tot la ISU Giurgiu au ajuns și apeluri privind fire electrice căzute la pământ, în localități precum Gogoșari, Iepurești, însă, pompierii au fost alertați și din cauza întreruperii energiei electrice în Bolintin Deal, Poșta sau Tântava, situații unde au acționat cei de la ENEL. Tot pe 25 ianuarie, au fost și două incendii, la Putineiu, respectiv Letca Nouă. A fost, de asemenea, și un tren blocat în Gara Săbăreni, caz preluat de cei de la ISU Ilfov.
O zi mai târziu, pe 26 ianuarie, apelurile la 112 și care au vizat ISU Giurgiu au fost în număr de 21.
Pompierii giurgiuveni au primit apeluri pentru 3 persoane înzăpezite, 2 persoane blocate și au intervenit, prin cei de la SMURD, la situații în care giurgiuveni au acuzat cefalee, traumatisme, epistaxis, dispnee, epilepsie, arsuri membre. Tot la ei au ajuns și mesaje pentru fire electrice căzute sau flacără tablouri electrice. Acolo unde a fost necesară intervenția altor instituții, situația a fost soluționată de Enel ori Ambulanță.
Alertă pentru pompierii de pe ambulanțele SMURD
Zilele de 27 și 28 ianuarie au însemnat 23 de cazuri, cele mai multe pentru aceia care deservesc ambulanțele SMURD ale ISU Giurgiu. Astfel, s-a intervenit pentru giurgiuveni care au acuzat dureri abdominale, criză de epilepsie, cefalee, colici renale, traumatisme membre, lipotimii, atac de panică, în localități precum Giurgiu, Novaci, Bolintin Vale, Vărăști, Crevedia Mare, Roata de Jos sau Grădinari.
Un nou cod portocaliu de ninsoare și viscol acoperea și județul Giurgiu, astfel că pe 29 ianuarie, cei de la ISU Giurgiu erau din nou puși în alertă pentru tot felul de situații.
11 persoane au sunat la 112, în ziua respectivă, pentru a anunța că au rămas înzăpzite, în Toporu, între Prundu și Greaca, în Gostinari, Radu Vodă sau Bulbucata. Pompierii au fost solicitați să intervină și pentru mai multe autoturisme înzăpezite sau blocate, în Singureni, pe podul ce traversează Autostrada 1, în zona Bolintin Deal, 2 tiruri înzăpezite la Adunații Copăceni, sau chiar pentru case înzăpezite- în comuna Vidra, județul Ilfov.
Au fost și 12 cazuri pentru pompierii care lucrează pe ambulanțele SMURD, dar cei de la ISU au fost apelați și de un locuitor din municipiu care spunea că în blocul său ar fi scurgeri de gaze. Tot pe 29 ianuarie, s-a intervenit la un incendiu ce a cuprins o casă din comuna Buturugeni.
Incendii, scurgeri de gaze și cazuri medicale
Nici pe 30 ianuarie pompierilor giurgiuveni nu le-a fost ușor. Au fost solicitați să intervină la 11 cazuri SMURD, pentru hiportermie, ingestie de medicamente, dureri abdominale, dispnee, căzut în stradă, în localități precum Giurgiu, Gostinari, Bâcu, Dealu, Florești-Stoenești, Toporu.
În aceeași zi, ISU primea apeluri pentru sesizare miros gaze în municipiu, străzi înzăpezite în Cosoba, Zorile, Găujani, mai multe persoane înzăpezite în Florești-Stoenești, municipiul Giurgiu, Bolintin-Vale sau Zorile. În cele mai multe cazuri, apelanții au fost preluați de cei de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență sau operatorii de drum.
O zi mai târziu, pe 31 ianuarie, pompierilor giurgiuveni li se cerea ajutorul în 15 situații de urgență. Astfel, către ISU au fost redistribuite apeluri pentru blocați în zăpadă, pe șosele sau în propria curte, un incendiu la o grădiniță în Pădureni/Buturugeni, un incendiu la un coș de fum la Ghimpați și unul pe strada Plevnei din municipiu. Au fost, bineînțeles, și cazuri preluate de SMURD, pentru traumatism lombar, dureri abdominale, vertij, căzută din pat/cap spart.
Putineiu, Mihăilești, Roata de Jos, Daia și Ulmi sunt câteva dintre localitățile unde au ajuns ambulanțele SMURD.
Odată cu oprirea ninsorii și a viscolului, au scăzut, evident, și apelurile către ISU.
Pe 1 februarie, s-au înregistrat 12 situații de urgență. A fost un incendiu la o magazin în satul Mogoșești, iar altcineva a sunat pentru că avea apă în casă de aproximativ 1 metru adâncime, pe strada Cireșului din municipiu.
Încă erau anunțați blocați în zăpadă și se întâmpla în satul Vieru. Să nu uităm de cazurile SMURD: au fost, pe 1 ianuarie, 8 persoane care au strigat după ajutor, pentru dureri toracice, cefalee, febră, amețeli, frisoane, degerături sau traumatisme.
Așadar, în timp ce la televizor apăreau relatări din țară cu situații grave din cauza viscolului, la Giurgiu, autoritățile au lucrat silențios și bine, angajații tuturor instituțiilor implicate făcând în așa fel încât giurgiuvenii să fie mândri că locuiesc într-un județ unde cooperarea salvează vieți.
sursa foto: www.forum.pompierii.info
Cătălina Sfetcu
știre anterioară