Fix la o săptămână de la viscolul ce a îngropat sute de oameni şi maşinile lor, în întreaga ţară, dar şi pe Drumul Naţional 5 Giurgiu-Bucureşti, joia trecută, pe 2 februarie, autorităţile intrau din nou în alertă în urma emiterii unui cod galben de ninsoare pentru mai multe judeţe, inclusiv pentru noi.
În aceeaşi zi, Compania Naţională de Drumuri decidea restricţionarea traficului pe DN 5 pentru maşinile cu masa mai mare de 7,5 tone, iar autorităţile judeţene erau deja pregătite să intervină atât pentru deszăpezire, cât şi în cazuri de urgenţă, acolo unde ambulanţele sau autospecialele SMURD nu ar fi putut ajunge din cauza nămeţilor.
Vineri, 3 februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu a luat decizia înfiinţării unor subunităţi în mai multe zone ale judeţului, fiind vorba despre echipe integrate formate din pompieri-paramedici, jandarmi şi poliţişti de frontieră. Au fost puse la dispoziţia acestora şi autoturisme dotate corespunzător pentru o etapă a unei ierni ce se anunţa, săptămâna trecută, asemănătoare celei din 1954.
La urgenţe cu buldoexcavatorul
Vineri noaptea, pentru ISU, prin SMURD, dar şi pentru Serviciul de Ambulanţă a reînceput coşmarul alb. Zeci de oameni, rămaşi blocaţi în localităţi străbătute de drumuri blocate ori închise din cauza zăpezii, au cerut ajutorul medicilor. Atât ambulanţele cât şi SMURD au ajuns la majoritatea cazurilor însoţite de utilajele de deszăpezire ale Consiliului Judeţean. Este şi cazul unui copil din Mihai Bravu, sau al unui adult rănit în urma unei altercaţii, din Băneasa. În plus, o operaţiune de salvare specială a avut loc tot vineri noaptea, când autovehiculele EuroTehno Grup din subordinea CJ Giurgiu au participat la scoaterea din nămeţi a unor cetăţeni bulgari, blocaţi între Călugăreni şi Singureni.
Sâmbătă, 4 februarie, un alt caz special avea să pună pe jar autorităţile judeţene. Un tânăr din Radu Vodă, localitate izolată din cauza drumului 503A, închis din cauza viscolului, a chemat de urgenţă medicii, acuzând dureri abdominale. Întrucât drumul de la Onceşti, de unde Ambulanţa nu a mai putut înainta, şi până la Radu Vodă, ar fi durat nepermis de mult, conducerea Consiliului Judeţean a apelat la un alt utilaj de deszăpezire, aflat de partea cealaltă a căii de acces. Astfel, tânărul a fost adus la medici chiar cu un buldoexcavator.
Tot sâmbăta trecută, odată cu oprirea viscolului, a început acţiunea de deszăpezire a tuturor drumurilor judeţene, astfel că până seara, aproape toate arterele deveniseră practicabile.
Pe de altă parte, la sfârşitul săptămânii trecute, conducerea Consiliului Judeţean împreună cu managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu dispuneau efectuarea de transporturi către unitatea medicală din municipiu a tuturor persoanelor din judeţ ce aveau nevoie de dializă, a femeilor însărcinate şi a tuturor celorlalte cazuri urgente, care, din cauza vremii nefavorabile din următoarele zile, nu ar mai fi putut ajunge la timp pentru un tratament adecvat.
Şi dacă duminică, autorităţile s-au mai odihnit, cel puţin în privinţa deszăpezirii, de luni a intrat în vigoare un nou cod portocaliu, de ninsoare şi viscol.
Jihadul s-a dezlănţuit marţi
Viscolul a atins apogeul la Giurgiu, marţi, 7 februarie. Atât municipiul, cât mai ales judeţul au fost paralizate de vântul care a depăşit în rafale chiar şi 80 de kilometri la oră, iar cantităţile de ninsoare au fost considerabile. Aşadar, marţi, 7 februarie, la ora 17.00, autorităţile naţionale şi cele judeţene decideau închiderea a şase drumuri naţionale ce străbat Giurgiu şi a 24 de drumuri judeţene, 15 dintre acestea la solicitarea conducerii Consiliului Judeţean Giurgiu, iar restul din cauza opririi circulaţiei pe DN-uri. În plus, ISU Giurgiu anunţa în aceeaşi zi, la ora 13.00, că erau 155 de localităţi afectate de viscol, din care 41 erau izolate din punct de vedere al comunicaţiilor rutiere şi căilor ferate, 114 localităţi erau nealimentate cu energie electrică, fiind afectate 648 de reţele de medie tensiune. La ora 13.00, la Giurgiu, 22 de persoane erau adăpostite în spaţiile de cazare puse la dispoziţie de primăriile din judeţ. De asemenea, din 49 de autovehicule blocate anterior pe drumurile înzăpezite, 40 au fost deblocate, iar 9 erau abandonate de proprietari, toate persoanele fiind salvate din maşini.
Unde-a fost Poliţia? Pe DJ-uri nu prea…
În acelaşi timp, conducerea Consiliului Judeţean trăgea un semnal de alarmă. Printr-o adresă trimisă Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, preşedintele Dumitru Beianu atenţiona asupra unei situaţii nedorite ca urmare a neimplicării echipajelor de la Rutieră pentru limitarea traficului în zonele înzăpezite din judeţul Giurgiu. Această situaţie a determinat în multe cazuri întârzierea intervenţiilor echipelor de deszăpezire, cu consecinţe grave asupra condiţiilor de deplasare pe drumurile publice, dar mai ales asupra sănătăţii oamenilor.
Informaţiile s-au confirmat. Dacă la ieşirile din municipiu, care duc pe drumurile naţionale, echipajele Poliţiei Rutiere erau la datorie, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul drumurilor judeţene. Deşi erau închise încă de la prânz, drumurile 503 şi 503 A nu aveau marţi, la ora 16.00, niciun semn care să indice acest lucru. Mai mult, nici un poliţist nu era prezent pentru a-i avertiza pe şoferi că nu mai pot înainta. Ca urmare, un autoturism a şi rămas blocat în nămeţi pe 503, maşina fiind tractată de un utilaj al Consiliului Judeţean.
În plus, la aceeaşi oră, nu exista nici un echipaj de poliţie, nici la ieşirea din municipiu spre Putineiu, deci pe DJ 504, închis şi acesta încă de la prânz. Pentru siguranţa oamenilor, Consiliul Judeţean a trimis mai multe autoturisme ale Direcţiei Judeţene de Transport care să blocheze intrările celor două drumuri judeţene, deşi, evident, responsabilitatea în acest caz era exclusiv a IJP.
Întrucât codul portocaliu de viscol era încă în vigoare la ora închiderii ediţiei, vom reveni cu amănunte despre cele mai importante aspecte ale acestei perioade grele atât pentru locuitorii acestui judeţ cât şi pentru autorităţi.