Autovehicule mai mari sau mai mici, scumpe sau 1310, transformate în cărăuşi pe patru roţi, aducătoare de persoane care, teoretic, n-ar fi avut cu ce să ajungă la secţiile de votare. Bătrâni şi persoane cu handicap, unele prefăcute, însoţite în cabina de vot de aşa-zişi binevoitori, cică aleşi aleatoriu. Tensiuni între observatori şi membrii comisiei de votare, aglomeraţie, sesizări peste sesizări, scandaluri înăbuşite de poliţişti, reţineri pentru mită electorală, dosare penale despre care vom uita în câteva săptămâni. Alegerile locale din 2012, la Giurgiu, au fost… exact ca-ntotdeauna şi ca peste tot. Punct. Cu siguranţă, cu ceva mai puţine altercaţii decât de obicei şi cu o implicare serioasă din partea Prefecturii.
Cele mai tensionate zone au fost, duminică, 10 iunie, potrivit martorilor, Drăgăneşti-Vlaşca, Singureni, Iepureşti, Buturugeni. Din fericire, însă, Giurgiu n-a ţinut deschiderile jurnalelor de ştiri la nivel naţional, poate doar cu prezenţa la vot, în unele momente ale zilei, judeţul nostru situându-se pe primul loc din acest punct de vedere.
Situaţii de tot felul, evident pur electorale, s-au petrecut duminică şi în municipiu. De departe, cea mai specială a fost, pe tot parcursul zilei, la secţia de votare numărul 15 din cartierul Cărămidari. De la deschiderea secţiei, respectiv ora 7.00, şi până la închiderea sa- ora 21.00, oamenii au stat la coadă pentru a putea vota. Spiritele s-au încins în Cărămidari în jurul orei 20.00, când afară ajunseseră să aştepte peste 100 de persoane. Zona a fost împânzită cu poliţişti, oamenii fiind astfel convinşi ca după ora 21.00, când uşile secţiei s-au închis cu zgomot, să părăsească perimetrul, în linişte. N-a fost tocmai linişte, pentru că mai mulţi giurgiuveni au strigat în faţa camerelor de luat vederi că li s-a luat un drept fundamental, acuzând Primăria de proastă organizare, şi cerând reluarea votării în cartierul respectiv. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat.
În altă ordine de idei, în afară de cele câteva persoane reţinute pentru tentativă de oferire de mită electorală, la Uzunu şi Oinacu, în afară de câte un curajos rătăcit care a pus ştampila pe buletinele de vot chiar pe urne şi nu în cabină(pe modelul Becali), dincolo de oboseala celor din comisii, a forţelor de ordine şi a tuturor celor implicaţi în procesul alegerilor locale 2012, la Giurgiu, oamenii au făcut schimbarea. Procentul de prezenţă la vot în municipiu a bătut recordurile locale şi naţională, respectiv peste 70%.