Transportul în comun din România este printre cele mai ieftine din Europa. Pentru o călătorie de 100 de km cu trenul sau cu autobuzul, românii plătesc în medie 4,3, respectiv 4,5 euro. Cu astfel de tarife, ne poziţionăm pe locul 15 la nivel european, într-un index al costurilor mici. Totuşi, tarife mai mici găsim în Polonia, Spania sau Letonia, ţări unde salariul mediu pe cap de locuitor este semnificativ mai mare decât în România.
În aceeaşi ordine de idei, la noi, 100 de km cu autocarul costă 4,5 euro, în timp ce în Germania costă doar 3,8 euro. Şi asta în condiţiile în care, la noi, salariul mediu este de 300 de euro, iar în Germania este de… 3500 de euro.
Exemplificând, o familie de patru persoane care alege să-şi petreacă vacanţa la mare, pe ruta Cluj-Constanţa, cu trenul, la o distanţă de 650 km, va trebui să scoată din buzunar în jur de 200 de euro pentru ambele călătorii, dus-întors. În plus, faci 14 ore.
La nemţi, pe ruta Munchen-Hamburg, de 670 km, familia de patru persoane va petrece pe drum, dus-întors, doar 5 ore, iar biletele vor costa 120 de euro.