Mă gândeam să încep cu o dublă întrebare retorică devenită, iertare, un clişeu imposibil de evitat: cine ne-o fi blestemat în halul ăsta şi ce ne trebuie ca să ne revenim? Aş fi şi răspuns, mai târziu, recunosc, cu toată previzibilitatea… retoricei, cu o inevitabilă replică: dă, Doamne, să nu se mai repete istoria, la nesfârşit, parcă în ciuda şi cu sprijinul nostru!
M-am răzgândit, aşa că trec direct la subiect, cu o poftă tânără şi neliniştită de readuceri aminte despre trista poveste a unui municipiu şi a unui judeţ, într-o(aproape) permanentă Opoziţie. Cu un mare „O” mare. În fapt, noi ştim, cetăţenii sunt la Putere, dar ei n-o ştiu şi, ca atare, contează pe cei care ajung să îi conducă, paradoxal, într-un fel sau altul- mereu în opoziţie. Cu un „o” mic şi parşiv.
Bun. Iliescu. Lucian Iliescu. Hai, domnule, ce dracu’, de ce nu mişti mai cu talent din frâiele alea pe care le bălăngăni cu pricepere de ani cosmici? Sunt în Opoziţie! Aşa răspundea. Nu primesc bani de la Guvern, nu primesc bani de la Consiliul Judeţean. Acest Boiangiu. Acest prefect. Acest premier, acest preşedinte. Ce pot să fac? Sunt un primar neputincios, dar mai vreau! Că din toată neputinţa, ceva tot iese.
Noroc cu Tăriceanu şi cu Beianu, timp de vreo 2 ani pricăjiţi, dar, puteţi să mă ciufuliţi, n-am văzut explodând municipiul datorită (‘nea Dragnea, l-am folosit corect pe „datorită”, crede-mă!) investitorilor. Şi în plus, avem şi acum zeci de străzi fără asfalt, fără canalizare sau gaze. Doi ani nu-s ca 12. Bine, mergem mai departe!
Barbu. E la Putere, culmea! Hai, domnule, ce dracu’, ai venit la noi mai ceva decât Iisus Hristos, că tu poţi, poţi şi fără ei, că tu faci din Giurgiu un New York de România, că matale ştii cum să faci, că eşti primarul-manager.
Eeee, să nu exagerăm. Sunt în Opoziţie! În Consiliul Local. PNL-iştii nu mă lasă să fac treabă, îmi blochează proiectele, nu-mi găsesc majoritatea. Am găsit-o, dar, stai, nu mai bine încep eu cu un Centru de Informare Turistică şi apoi vă bag şi apă?
Liberalii zic că el face abuz în funcţie, că proiectele nu-s în regulă, ba lipsesc ei de la şedinţe, ba, când e vreun proiect propus de ei, lipsesc ceilalţi. În văzul tuturor, că avem televiziuni care au transmis integral glumele astea. Scenele astea de teatru, d-ale lui Caragiale, pe care oamenii le privesc ca pe Vali Vijelie, pe scenă, la Giurgiu, bâţâindu-se ca la ţară şi răcnind: „Mamăăă, mamăăăă, ce-i cu mine?”.
Trec peste moment, pentru că nu ştie niciodată cât ţine o majoritate într-un consiliu local atât de mega-ambiţios politic.
Hai la judeţ! Beianu n-a prea comentat la treaba cu Opoziţia, deşi îi mai scăpau şi lui, în momente de cumpănă, câteva oftaturi. Ei, dar să mă contrazică cineva, el a cam băgat, la greu, proiecte europene. Cu toată opoziţia! Dar, ce contează?
Acum, Mustăţea „plânge”. E în Opoziţie. Bugetul i-a fost blocat, acest prefect îi atacă pe bandă rulantă hotărârile cele mai mişto din şedinţă. Uite drumul, e al meu, nu-i al meu, dar nu contează. Uite calea, stai puţin, premierul mă ciufuleşte tot pe mine. Hai, domnule, eşti economist, găseşte soluţii! Nu pot, nu mă lasă Puterea! N-am cum, domne, că sunt în Opoziţie.
Şi, în cor, odată cu mine: poate în mandatul viitor!
Baftă, giurgiuveni!
Cătălina Sfetcu
