Deşi întreg mapamondul se aştepta ca cel mai celebru prim ministru din istoria Regatului Unit să fie omagiat cu Nobelul pentru Pace în 1946, Winston Churchill s-a bucurat de atarea recunoaştere câţiva ani mai târziu. Ei bine, în 1953 a câştigat premiul Nobel, dar pentru… literatură; pentru numeroasele articole publicate, dar în special pentru cele şase volume referitoare la The Second World War.
Forţând o analogie, senatorul liberal Varujan Vosganian s-ar putea bucura şi el de recunoaşterea mondială aidoma lui Churchill. Nu din postura unui politician sau a unui ministru/economist de excepţie, calităţi pe care nu i le poate contesta nimeni, ci de pe poziţia scriitorului româno-armean. A prozatorului aferat, firesc, de istoria etniei sale, una care a trecut prin tragedia inimaginabilă a unui pogrom.
De unde până unde un asemenea scenariu? Deunăzi, Uniunea Scriitorilor din Armenia l-a propus pe Varujan Vosganian pentru premiul Nobel pentru Literatură în 2015, Cartea Şoaptelor, sub semnătura sa, fiind tradusă în peste 20 de limbi.
Fragmente din acest roman eveniment al istoriei armene urmează a fi citite în diverse oraşe ale lumii pentru omagierea victimelor genocidului armean. Când? Pe 21 aprilie, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură de la Berlin, care va organiza o Zi mondială a lecturii pentru omagierea victimelor genocidului armean petrecut un secol mai devreme în Imperiul Otoman (24 aprilie 1915).
Iniţiativa este suţinută de zeci de somităţi culturale din întreaga lume. Este suficient să amintim aici confirmarea prezenţei unor nume precum Mario Vargas Llosa, Michael Ondaatje, Orhan Pamuk sau Herta Muller – ca să enumerăm doar patru celebri câştigători de Nobel sau Booker Prize – pentru a realiza anvergura excepţională a demersului din 21 aprilie.
Pe lângă lectura paginilor semnate Varujan Vosganian, la Berlin vor fi prezentate cititorilor pagini scrise şi de ale importante personalităţi ale culturii armene din ultimul secol, majoritatea purtând semnul unui destin tragic. Personalităţi precum William Saroyan, Silva Hapitukian, Zabel Yesayan sau Paruir Sevak.