De trei ani şi jumătate, se întâlnesc, fie în judeţul Giurgiu, fie în districtul Ruse(Bulgaria), şi vizitează cele mai importante obiective de stat sau private, ce ar putea constitui o punte de legătură între ai noştri şi ai lor. Este vorba despre reprezentanţii autorităţilor locale din cele două zone, agricultori şi alţi investitori din ambele ţări, care caută împreună soluţii de dezvoltare, reuniţi în cadrul Comisiei Mixte pe Agricultură Româno-Bulgare.
Această structură a fost înfiinţată de Consiliul Judeţean Giurgiu, prin Centrul de Afaceri Transfrontalier “Danubius” Giurgiu, şi Prefectura Ruse.
Au fost, de-a lungul vremii, nu doar vizite reciproce şi schimburi de bune practici, ci chiar au fost parafate activităţi comerciale între producătorii giurgiuveni şi cei bulgari.
Ultima întâlnire pe 2013, în Giurgiu, a celor din Comisia Mixtă pe Agricultură Româno-Bulgară s-a desfăşurat joi, 7 noiembrie. Acţiunea a debutat la sediul Consiliului Judeţean, acolo unde celor din delegaţia districtului vecin de peste Dunăre le-au fost prezentate două dintre cele mai importante proiecte derulate de Consiliul Judeţean Giurgiu.
Este vorba despre restaurarea Mănăstirii Comana şi reconstrucţia ecologică a bălţii Comana. Sunt două proiecte europene, cu valori substanţiale şi rezultate pe măsură, ce au contribuit la dezvoltarea celei mai importante zone turistice din judeţul nostru. Acestea au fost câştigate în mandatul 2008-2012 şi au fost implementate cu succes.
Feeria de la Balta Comana, istoria Mănăstirii şi pitorescul Casei Comana
După prezentări, cei din Comisia Mixtă pe Agricultură au plecat pe teren. Au vizitat realizările făcute la Balta Comana, au aflat totul despre istoria Mănăstirii Comana şi stadiul lucrărilor de acolo, iar ulterior au fost invitaţi la renumita Casa Comana. Este vorba despre o investiţie privată ce rivalizează cu multe din ţară şi din străinătate. Gelu Palamaru, patronul complexului agro-turistic, este, fără îndoială un afacerist ambiţios, reuşind să dea clasă colegilor lui din ţară.
Din delegaţia bulgară au făcut parte atât primari, viceprimari cât şi agricultori din districtul Ruse, şi delegaţia a fost condusă de subprefectul de Ruse Ailean Karamehmedova. Ea ne-a declarat că a rămas surprinsă de tot ce a văzut în Comana, realizările din cadrul celor două proiecte reprezentând pentru bulgari un exemplu tocmai bun de urmat.
Din delegaţia giurgiuveană, de asemenea, au făcut parte mai mulţi primari, precum cel din Grădinari, Tudor Florea, cel din Cosoba, Gabriel Lixandru, primarul din Gostinu, Dumitru Văcaru, dar au fost şi reprezentanţi ai executivului Consiliului Judeţean, managerii de proiecte, vicepreşedintele Dumitru Gavrilă şi consilierul preşedintelui CJ, Petre Mimiş.
Următoarea întâlnire a Comisiei Mixte pe Agricultură Româno-Bulgare va avea loc la finele lui noiembrie, în ţara vecină.
C.S.
știre anterioară
știre următoare