13 august 2005. Podul vechi de cale ferată la Grădiştea s-a prăbuşit, luat de apele învolburate ale Argeşului. Parcă era din plastilină! Au fost de vină inundaţiile de atunci, combinate cu exploatarea ilegală a balastului din albia râului. După revoluţie, a fost o exploatare haotică, realizată cu complicitatea instituţiilor statului : Prefectură, Consiliu judeţean, autorităţi care eliberau permise de exploatare, autorizaţii…
Au trecut, iată, aproape 11 ani şi lucrurile sunt… neschimbate! Ba, mai mult, infrastructura s-a degradat. Vechiul pod este ca şi inexistent! Probabil, va mai curge multă apă pe Argeş, până să mai treacă trenuri pe aici. Nu se mişcă nimic. Podul construit parţial la sfârşitul anilor ’80 se degradează de la o zi la alta.
Până acum, niciunul dintre miniştrii care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Transporturilor sau din şefii de la CFR SA, compania care administrează infrastructura feroviară, nu a avut pe lista de priorităţi reabilitarea podului de peste râul Argeş. Au fost doar declaraţii, fără vreun suport!
Mai mult, podul de cale ferată a devenit subiect de… campanie electorală. Şi la ultimele alegeri a fost la fel: podul a fost readus în discuţie de oficialii judeţeni ai PSD. Acum, probabil, au şi o scuză: nu mai sunt la guvernare! De parcă, atunci când au fost la putere au făcut ceva cu podul! A rămas doar speranţa că, într-o zi, locuitorii satelor traversate de calea ferată – Giurgiu, Frăteşti, Daia, Frasin, Băneasa, Mihai Bravu, Vlad Ţepeş, Comana, Grădiştea… – vor auzi, din nou, zornăitul fiarelor, zărnăit ce s-a stins în ziua fatidică de 13 august 2005 şi care a făcut ca la câteva sute de metri de gara Grădiştea să fie capătul drumului de fier, un capăt impus de vremurile tulburi! Trenul ar fi trebuit să facă legătura între Giurgiu şi Ruse, prima cale ferată de pe teritoriul României, ce a fost pusă în funcţiune la 7 septembrie 1869.
M. M.
