Actualitate

Ziua Imnului, sărbătorită şi la Giurgiu

imnDeşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

De la constituirea statului român modern, s-au succedat şase imnuri de stat, ilustrând regimul politic în timpul căruia au fost concepute şi intonate. „Deşteaptă-te, române!”- simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este începând din anul 1990 Imnul Naţional al României.

Potrivit Articolului 12, alineatul 3 din Constituţie, „Deşteaptă-te, române!” a devenit Imn Naţional, cu versurile strofelor 1, 2, 4, şi 11, iar prin Legea nr. 99 din 1998, data de 29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Naţional al României.

Începând din 1862 la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării era  intonat imnul denumit Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor, compus de Eduard Hübsch. Imnul fusese selectat în urma unui concurs public şi amintea de Alexandru Ioan Cuza care devenise primul domnitor al Principatelor Unite.

(w460) Imnul regaLa 14 martie 1881 se facuse înălţarea României la gradul de regat, iar pe 10 mai încoronarea, într-o ceremonie fastuoasă, a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, şi era necesar un nou imn de stat. Vechiul imn a fost înlocuit aşadar, din 1884, cuTrăiască Regelepe versurile lui Vasile Alecsandri care aminteau de regalitate şi Dumnezeu. Imnul a fost ulterior preluat şi inclus de George Enescu la sfârşitul lucrării sale „Poema Română”.

Abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947 şi instaurarea republicii au adus şi schimbarea imnului de stat. Noul imn naţional, al Republicii Populare Române, intitulat „Zdrobite cătuşe„, pe muzica lui Matei Socor sugera, prin versurile dramaturgului Aurel Baranga, victoria proletariatului.

S-a intonat pâna în 1953 când a fost înlocuit cu Te slăvim, Românie tot pe muzica lui Matei Socor, dar cu versurile poeţilor Eugen Frunză şi Dan Deşliu, care subliniau prietenia cu Uniunea Sovietică şi ideologia leninistă.

Din 1977, un nou imn. S-a numit Trei culori cunosc pe lume”, textul fiind inspirat de un cântec patriotic scris de Ciprian Porumbescu ale cărui versuri originale se refereau la culorile tricolorului.Trei culoria fost intonat până în decembrie 1989 când a fost înlocuit cu „Deşteaptă-te, române!”, odată cu schimbarea regimului politic după revoluţia anticomunistă.

Aşadar, vineri, 29 iulie, vom marca Ziua Imnului Național al României, eveniment sărbătorit anual în întreaga țară, începând din 1998.

La Giurgiu, activitățile dedicate acestui eveniment vor avea loc în Piața Tricolorului, începând cu ora 9.00.

Ca şi în anii trecuţi, programul manifestărilor este următorul:

– Întâmpinarea persoanelor oficiale – Marșul de Întâmpinare – Fanfara Centrului Cultural Ion Vinea;

– Rugă și închinare pentru poporul român, oficiată de preoți;

– Alocuțiune de deschidere privind semnificația evenimentului, anunțarea persoanelor participante și a cadrului specific în care are loc ceremonia – prezintă Consilier Primăria Giurgiu – Laura Nicolescu;

– Alocuțiune privind simbolistica versurilor Imnului Național al României; scurt istoric și semnificație – prezintă Șef birou Serviciul Județean al Arhivelor Naționale – Cristina Olteanu;

– Intonarea Inmului Național de către Fanfara Centrului Cultural “Ion Vinea”, Corul Pensionarilor și participanți;

– Defilarea Gărzii de Onoare.

M. M.

 

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!