Actualitate

ACCIDENT RUTIER

Polițiștii efectuează cercetări, după ce un tânăr a accidentat mortal un bărbat de 56 de ani, accident care s-a produs pe Șoseaua București din municipiul Giurgiu.

 Miercuri, 6 iunie a.c., în jurul orei 12.00, un tânăr de 23 de ani, din localitatea Gostinu, județul  Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, pe soseaua București, din municipiul Giurgiu, nu a păstrat distanța laterală suficientă față de un biciclist, un bărbat de 56 de ani din municipiul Giurgiu, care circula în aceeași direcție de mers cu conducătorul auto și l-a accidentat mortal.
Imedit dupa producerea inccidentului, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și a fost condus la spital pentru  recoltarea de  probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma testelor efectuate,  conducătorul auto a fost depistat pozitiv la consumul de substanțe psihoactive.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă si conducere unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

Știri asemănătoare

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!