Potrivit agrointel.ro, un europarlamentar român va conduce una dintre comisiile-cheie ale Parlamentului European. Adina Vălean a fost aleasă astăzi președinte la Comisia de Mediu a PE, un for care veghează și asupra a numeroase reglementări care au impact în sectorul agro-alimentar.
Reprezentanta României, aleasă pe listele PNL, Adina Vălean va fi secondată în Comisia de Mediu de către vicepreședinții: Benedek Javor, Daciana Sârbu, Pavel Poc și Gilles Pargneaux.
“Încrederea colegilor mei din Comisia ENVI exprimată prin votul de astăzi mă onorează și, în același timp, mă responsabilizează pentru numeroasele dosare importante de legislație din cea de-a doua jumătate a acestui mandat. Îmi doresc să avem o colaborare excelentă cu celelalte partide politice din Parlament pentru a promova legi esențiale pentru sănătatea și siguranța cetățenilor europeni”, a declarat Adina Vălean.
“Sănătatea publică, protecția mediului și siguranța alimentară sunt domenii de o importanță vitală pentru indivizi și comunități și, cu cât mai sigure, cu atât mai bun va fi viitorul acestora. Voi continua să reprezint și să mă lupt pentru interesul României și din această nouă poziție”, a conchis europarlamentarul PNL.
