TINERII LIBERALI AU ORGANIZAT SÂMBĂTĂ, 2 MAI, UN CONSURS DE DANS PENTRU A MARCA ASTFEL ZIUA NAŢIONALĂ A TINERETULUI. ALĂTURI DE TINERI S-AU AFLAT ŞI...
Se cunoaşte că, Ziua mondială a libertății presei este marcată în fiecare an, la 3 mai. Această zi celebrează principiile fundamentale ale libertății presei și...
Probleme pentru Petrolul Roata. Câştigătoarea sezonului trecut are şanse minime de calificare la turneul pentru stabilirea campioanei. Echipa antrenată de Ştefan Udroiu a obţinut numai...
Miercuri, 29 aprilie 2015 ,la Mausoleul „Eroilor” de la Biserica „Înălţarea Domnului” din municipiul Giurgiu, a avut loc ceremonialul religios însoţit de depuneri de coroane...
Acesta a fost genericul sub care s-a desfăşurat marţi, 28 aprilie, la Ateneul Nicolae Bălănescu din Giurgiu, expoziţia de Artă plastică, ce a fost semnată...
Miercuri, 29 aprilie a.c., în cadrul proiectului “Emersys 2015” de cooperare între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Directoratul General de Pompieri şi Protecţie...
Circulaţia pe Podul Prieteniei este restricţionată întrucât se lucrează la carosabil. În cadrul unui proiect european al CNADNR, pe pod au loc ample lucrări de...
În cadrul unei recente conferinţe de presă, copreşedintele PNL Giurgiu, Raluca Surdu a prezentat punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal în legătură cu două...
Astra a scăpat de-o grijă. Giurgiuvenii au primit licenţa pentru a evolua în sezonul următor al cupelor europene....
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.informatiadegiurgiu.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord!Politica de Confidențialitate