Sport

LIGA A IV-A Roata a luat-o la vale. Campioana e aproape eliminată din cursa pentru apărarea trofeului

Unirea Izvoarele rămâne lider în Seria Sud / FOTO: Bogdan Vladu, informatiadegiurgiu.ro
Unirea Izvoarele rămâne lider în Seria Sud / FOTO: Bogdan Vladu, informatiadegiurgiu.ro

Probleme pentru Petrolul Roata. Câştigătoarea sezonului trecut are şanse minime de calificare la turneul pentru stabilirea campioanei. Echipa antrenată de Ştefan Udroiu a obţinut numai 10 puncte în cele 6 partide oficiale din 2015.

Unirea Cosoba a reuşit surpriza în cea de-a XXI-a etapă a Ligii Judeţene de fotbal. Gazdele s-au impus la limită în faţa campioanei sezonului trecut. Înfrângerea de sâmbătă poate duce la eliminarea Petrolului Roata din cursa pentru apărarea trofeului.

Din 2007 nicio echipă n-a reuşit să iasă victorioasă în două sezoane consecutive. Ultima formaţie care s-a impus de două ori la rând în campionatul AJF Giurgiu a fost Nova Force.

Surpriză de proporţii şi la Trestieni, acolo unde Luceafărul a învins pe Silver Inter Zorile cu 4-2. Este prima victorie a celor din Trestieni după o jumătate de an şi abia a doua din acest sezon.

Victorii identice înainte de meciul direct

Argeşul Mihăileşti şi Zmeii Ogrezeni, primele două clasate din Seria Nord, au câştigat sâmbătă, cu acelaşi scor: 6-2. Argeşul a trecut acasă de Voinţa Podişor, în timp ce Zmeii a făcut instrucţie cu FC Bolintin.

Cele două rivale se întâlnesc săptămâna viitoare în derby-ul care poate decide prima calificată la barajul pentru desemnarea campioanei.

Atitudini diferite

Victorii fără probleme şi pentru primele două clasate din Seria Sud. Unirea Izvoarele a învins cu 4-0 pe Viitorul Vedea, în timp ce Arsenal Malu a trecut cu 8-0 de Spicul Izvoru.

Partida de la Malu a fost una atipică. Spicul a evoluat în numai 8 oameni, semn că petrecerea de 1 mai s-a prelungit pentru mulţi dintre jucători şi în week-end. Meciul a durat 20 de minute după ce un jucător de la oaspeţi a acuzat o accidentare. Era deja 8-0.

În ciuda înfrângerii severe este de apreciat atitudinea celor din Izvoru. Nu la fel se poate spune despre Progresul Valea Dragului.

Nou-promovata a cerut (şi obţinut) amânarea meciului cu CSM Dunărea. Motivul? O parte dintre jucători provin din Capitală, iar aceştia sunt plecaţi în vacanţă de 1 mai. Asta după ce runda precedentă Progresul folosea în meciul cu Unirea Izvoarele (cel puţin) un jucător cu dublă legitimare. De-ale fair-play-ului.

Şi în Seria Sud „lanterna” a strălucit în această sâmbătă. Real Vărăşti a trecut surprinzător de Mihai Viteazul Călugăreni, bifând primele puncte din acest an.

Iată rezultatele complete ale etapei a XXI-a şi clasamentele celor două serii:

Seria Sud
Dunărea Oinacu – AS Prundu 2-2
REAL VĂRĂŞTI – Mihai Viteazul Călugăreni 3-2
ARSENAL MALU – Spicul Izvoru 8-0
Real Colibaşi – Voinţa Slobozia 2-2
UNIREA IZVOARELE – Viitorul Vedea 4-0
CSM Dunărea Giurgiu – Progresul Valea Dragului [amânat]
Argeşul Hotarele a stat.
Seria Nord
AS Crevedia Mare – AS BUTURUGENI 0-2
LUCEAFĂRUL TRESTIENI – Silver Inter Zorile 4-2
UNIREA COSOBA – Petrolul Roata 1-0
ARGEŞUL MIHĂILEŞTI – Voinţa Podişor 6-2
FC Bolintin Malu Spart – ZMEII OGREZENI 2-6
FC NAIPU – Olimpia Mârşa 7-2
Avântul Floreşti a stat.
SUD                     NORD
 1. Izvoarele     52p    1. Mihăileşti    48p
 2. Malu          50p    2. Ogrezeni      43p
---------------------   ---------------------
 3. Vedea         41p    3. Zorile        38p
 4. Călugăreni    35p    4. Roata         37p
 5. CSM Dunărea   34p    5. Floreşti      28p
 6. Izvoru        26p    6. Buturugeni    28p
 7. Hotarele      25p    7. Podişor       25p
 8. Slobozia      21p    8. FC Bolintin   24p
 9. Oinacu        21p    9. Mârşa         20p
10. Colibaşi      20p   10. Cosoba***     19p
11. Prundu        15p   11. Crevedia Mare 16p
---------------------   ---------------------
12. Vl. Dragului  11p   12. Naipu***      15p
13. Vărăşti*       7p   13. Trestieni**    7p
*   Formaţie penalizată cu 6p.
**  Formaţie penalizată cu 4p.
*** Formaţii penalizate cu 2p.

Următoarea etapă este programată sâmbătă, 9 mai, cu începere de la ora 17.00. Cele mai interesante meciuri vor avea loc la Vedea între Viitorul şi CSM Dunărea Giurgiu (Seria Sud) respectiv Ogrezeni între Zmeii şi Argeşul Mihăileşti (Seria Nord).

Articol şi foto: Bogdan Vladu

Print Friendly, PDF & Email

Știri asemănătoare

1 comentariu

Resty 2 iunie 2015 at 9:02

Frumos, te felicit perntu toate aceste minunatii pe care le vezi si da perntu posibilitatea pe care o ai, de altfel inclin sa cred ca te-ai cam retras din Romania noastra, sau cel putin aici pe blog si ca vii in tara atunci cand trebuie sa te ocupi de revista, oricum te felicit pt tot si acum in prag de zi aniversara sa ai parte numai de lucruri bune. cu drag dana,

Răspunde

Lasă un comentariu

*Folosind acest formular ești de acord cu politica noastră de confidențialitate!