În urmă cu câteva zile, Kanal D realiza un reportaj despre condiţiile în care învaţă copiii la şcoala din Ghizdaru. Imediat după difuzarea acestui reportaj,...
Directia Sanitar Veterinară a declarat un caz de turbare în judeţ, mai exact în localitatea Dăiţa. Acolo a fost depistată o pisică infectată cu virusul...
Numărul mare de cereri pentru alocarea unui spaţiu comercial în Piaţă Centrală, în această perioadă în care a crescut semnificativ cantitatea de legume oferită spre...
Victor Ponta i-a cerut ministrului Ecaterina Andronescu să susţină în Parlament adoptarea legii cu privire la bacalaureatul profesional şi să găsească soluţia corectă în acest...
În luna august 2012 s-au născut 21.017 copii, cu 2.289 mai mulţi decât în luna iulie, informează Institutul Naţional de Statistică. 19.182 persoane au decedat...
Ordonanţa 1/2012 privind amânarea datei la care devine obligatorie aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost legiferată de către Camera Deputaţilor....
Chiar dacă bugetul naţional, pe anul 2012, nu a avut prevăzute fonduri destinate unor noi măsuri de redresare economică, Executivul USLl, condus de Victor Ponta,...
Valerică Găman, fotbalistul Astrei Giurgiu, a ajuns la 10 selecţii în această săptămână pentru naţionala României, până acum înscriind şi un gol pentru tricolori din...
Fondul Monetar Internaţional prognozează pentru România o creştere economică de 2,5% în 2013, faţă de numai 0,9% anul curent, potrivit raportului semestrial. În previziunile sale...
Acest site folosește cookie-uri. Prin utilizarea și navigarea în continuare pe site-ul www.informatiadegiurgiu.ro, vă exprimați acordul expres pentru folosirea informațiilor stocate. Sunt de acord!Politica de Confidențialitate